Antonescu: N-am discutat cu Ponta de 4 zile, am transmis că e necesară o reuniune USL pe RMGC

0
349

PreÅŸedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că nu a mai discutat cu premierul Victor Ponta de patru zile ÅŸi că i-a transmis acestuia, prin intermediul miniÅŸtrilor PNL, că este necesară o reuniune USL pe subiectul proiectului RoÅŸia Montană, deoarece “sunt lucruri de clarificat”. “De ce nu am discutat? Sigur că sunt niÅŸte lucruri de clarificat. Am avut agende diferite (…) vom discuta. ÃŽn orice caz, nu e ceva de negociat între noi. Eu cred că nu ar fi deloc rău – ÅŸi am transmis prin colegii mei care l-au văzut astăzi la Guvern pe premier – să avem o reuniune a USL cât mai curând, ca să lămurim aceste lucruri. Nici eu ÅŸi nici premierul Ponta presupun nu dramatizăm toată această situaÅ£ie, pentru că nu s-a încălcat nicio hotărâre a USL, nu aveam o hotărâre în acest sens, nu am făcut nici un atac la premierul Ponta sau la Guvernul României”, a răspuns Antonescu. El a menÅ£ionat că unul dintre subiectele care ar urma să fie clarificate Å£ine de eventualele daune pe care statul ar urma să le plătească companiei canadiene în contul respingerii proiectului RoÅŸia Montană.