Siria: Hollande şi Cameron schimbă placa şi insistă pentru „o soluţie politică”

0
362

Francois Hollande a profitat de vizita şefului Coaliţiei Naţionale Siriene (CNS), Ahmed Assi Jarba, ieri, 29 august, la Elysee, pentru a stărui pe identificarea unei alte soluţii decât cea a intervenţiei armate în Siria. „Trebuie făcut totul pentru o soluţie politică, dar aceasta va veni doar dacă Coaliţia siriană estecapabilă să apară ca o alternativă cu forţa necesară, inclusiv armata sa. (…) Vom reuşi numai în cazul în care comunitatea internaţională este capabilă să înţeleagă că o intervenţie în scopul opririi escaladării violenţei şi masacrului chimic nu este doar o operaţie de imagine”, a spus Hollande, referindu-se la o „reacţie adecvată”, un termen deja utilizat la începutul săptămânii. Preşedintele francez a părut mult mai moderat în discursul său, în comparaţie cu discursul avut în faţa ambasadorilor, marţi, unde el a asigurat că Franţa este „gata să-i pedepsească pe cei care au luat decizia infamă a gazării inocenţilor”. O reuniune extraordinară a Parlamentului este prevăzută pentru 4 septembrie a.c. şi problema Siriei va fi dezbătută. Hollande a reafirmat ieri că ţara sa va contribui cu tot ajutorul, sprijinul politic, asistenţa umanitară şi materială, dar n-a mai făcut menţiunea creşterii sprijinului militar pentru CNS, cum anunţase marţi. Într-un interviu pentru „Parisien”, Ahmed Assi Jarba a spus că aşteaptă de la Occident „lovituri punitive contra regimului”, dar şi „un sprijin politic şi militar pentru Armata siriană liberă”. După o discuţie cu cancelarul german, Angela Merkel, Hollande a spus că speră ca după încheierea anchetei ONU şi raportul imediat prezentat Consiliului de Securitate, să se poată lua măsurile care se impun pentru crimele monstruoase. Această intervenţie este mult mai măsurată şi mai apropiată ultimelor declaraţii ale lui Barack Obama. De miercuri, Washingtonul, care a pretins că nu are nici o îndoială în privinţa culpabilităţii regimului preşedintelui sirian al-Assad că ar fi utilizat arme chimice, şi-a temperat discursul în privinţa unei intervenţii militare, declarată ca „iminentă”. Obama a insistat asupra faptului că decizia sa nu a fost „încă luată”. Londra, în schimb, consideră că o intervenţie militară, chiar în cazul blocării de către Consiliul de Securitate al ONU, ar putea fi autorizată „în virtutea dreptului de intervenţie umanitară”. Principalii miniştri britanici, convocaţi ieri dimineaţă de premierul David Cameron, au convenit asupra necesităţii respectării convenţiei privind armele chimice în numele „interesului naţional”. O dezbatere urma să aibă loc ieri în Parlamentul britanic, mai mult ca oricând împărţit în privinţa unui angajament militar. Liderii americani, britanici şi francezi trebuie să facă faţă reticenţei opoziţiei din ţările lor, fără a mai lua în considerare sondajele extrem de negative referitoare la o posibilă intervenţie militară. Ar mai trebui adăugată blocarea în Consiliul de Securitate al ONU sau mai de grabă respingerea rezoluţiei britanice ce condamna regimul sirian. Cu toate acestea, mai multe ţări şi-au întărit prezenţa în largul coastelor siriene. Americanii dispun deja de 4 nave lansatoare de rachete în regiune; britanicii şi-au sporit activitatea la baza lor din Cipru; Rusia a trimis două nave suplimentare, iar Franţa deplasează o fregată antiaeriană.

 

Rusia va trimite două nave în estul Mediteranei pentru a-şi întări prezenţa navală, din cauza „situaţiei binecunoscute” din zonă, a relatat ieri agenţia Interfax, făcând referire la criza din Siria, potrivit Reuters şi AFP. O sursă din Statul Major al forţelor armate ruse a declarat, citată de Interfax, că o navă antisubmarin şi un lansator de rachete se vor adăuga în următoarele zile flotei ruse deja prezente în regiune, deoarece complicarea situaţiei în estul Mediteranei „ne cere să ne adaptăm forţele navale”. La rândul său, Marea Britanie a decis să trimită, ieri dimineaţă, şase avioane de vânătoare din cadrul forţelor aeriene (RAF) în Cipru, a anunţat Ministerul britanic al Apărării. „Şase avioane de vânătoare (Eurofighter de tip) Typhoon din cadrul RAF sunt mobilizate în această dimineaţa la Akrotiri, în Cipru. Este o simplă măsură de prudenţă şi de precauţie, menită să protejeze interesele Marii Britanii şi să apere zonele noastre de suveranitate într-o perioadă de tensiuni sporite în regiune”, a precizat ministerul într-un comunicat. „Nu sunt mobilizate pentru a lua parte la o acţiune militară împotriva Siriei”, a adugat imediat ministerul.

„Egiptul nu va participa la nici un atac militar împotriva Siriei”

Pe de altă parte, preşedinţii rus, Vladimir Putin, şi iranian, Hassan Rohani, au catalogat „inacceptabilă” folosirea armelor chimice „de către oricine” în Siria, într-o convorbire telefonică, miercuri seara, potrivit unui comunicat postat ieri pe site-ul Kremlinului. Putin şi Rohani au subliniat, totodată, „necesitatea căutării căilor de soluţionare politico-diplomatică”, potrivit aceleiaşi surse. Moscova şi Teheranul, susţinătoare loiale ale Damascului, şi-au multiplicat în ultimele zile avertismentele cu privire la o intervenţie militară a Washingtonului şi aliaţilor săi în Siria. Ministrul egiptean de Externe, Nabil Fahmy, a afirmat ieri că Egiptul se opune cu forţă oricărei intervenţii militare în Siria. „Egiptul nu va participa la nici un atac militar împotriva Siriei şi se opune (acestui fapt) cu forţă, conform poziţiei sale principiale de a fi contra oricărei intervenţii militare străine în această ţară”, a subliniat Fahmy, citat într-un comunicat.

SUA vreo o lovitură „de avertisment”

Preşedintele Barack Obama a anunţat, tot miercuri, că nu a luat încă o decizie privind reacţia americană faţă de folosirea de arme chimice în Siria, dar a evocat o „lovitură de avertisment” menită să descurajeze Damascul. „Nu am luat încă o decizie”, a declarat Obama într-o intervenţie pe postul public de televiziune PBS, prima sa declaraţie publică de vineri în legătură cu acest dosar. Un „angajament direct militar” al Statelor Unite în războiul civil „nu va fi benefic pentru situaţia de pe teren”, a apreciat Obama. Poziţia SUA ar fi, a explicat el, ca guvernul sirian „să primească un mesaj suficient de puternic cu privire la faptul că ar face mai bine să nu reînceapă. (…) Nu doresc un conflict fără sfârşit în Siria, dar (…) atunci când ţări încalcă regulile internaţionale privind armamentul, ca armamentul chimic, care ne pot ameninţa, este necesar să dea socoteală”. Însă „dacă vom da o lovitură de avertisment care să spună «stop», vom putea avea un impact pozitiv asupra securităţii noastre naţionale pe termen lung”, a subliniat Obama.

Englezii vor să vadă mai întâi rezultatele anchetei ONU

Britanicii, care păreau cei mai hotărâţi în atacarea Siriei, au făcut miercuri seară un pas înapoi. Guvernul Marii Britanii a anunţat că nu va fi nici o acţiune militară în Siria înainte de prezentarea rezultatelor anchetei ONU. „Secretarul general al ONU trebuie să se poată adresa Consiliului de Securitate imediat după încheierea misiunii echipei”, afirmă un text de moţiune care urma să fie supus ieri aprobării Parlamentului englez, adăugând: „Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite trebuie să aibă oportunitatea de a avea acest rezumat şi trebuie depuse toate eforturile pentru a obţine o rezoluţie a Consiliului de Securitate care susţine o acţiune militară înainte ca o astfel de acţiune să fie luată”.

Siria va fi „cimitirul invadatorilor”

Preşedintele sirian, Bashar al-Assad, a declarat că ţara sa va ieşi „învingătoare” dintr-o confruntare cu Statele Unite, scrie cotidianul libanez Al-Akhbar. „De la începutul crizei, ştiţi, aşteptăm momentul în care adevăratul nostru inamic se va dezvălui. Ştiu că moralul vostru este bun, că sunteţi pregătiţi să faceţi faţă oricărei agresiuni şi să apăraţi patria. Este o confruntare istorică, din care vom ieşi învingători”, le-a spus al-Assad unor oficiali sirieni, potrivit ziarului. Premierul sirian, Wael al-Halqi,  avertizase, miercuri, ţările occidentale că Siria va fi „cimitirul invadatorilor” în cazul unei intervenţii militare. „Siria (…) va surprinde agresorii aşa cum a surprins în timpul războiului (israeliano-arab) din octombrie (1973) şi va fi cimitirul agresorilor”, a afirmat premierul, citat de televiziunea publică. El a repetat că ţările occidentale mint imputând atacul cu arme chimice regimului, ca să aibă pretext pentru un atac. Ministrul-adjunct de Externe sirian, Faysal Meqdad, a acuzat, miercuri, Occidentul că i-a încurajat pe rebeli să utilizeze gaz sarin de mai multe ori în Siria, iar ambasadorul sirian la ONU, Bashar Jaafari, a declarat, tot  miercuri, că zeci de soldaţi au fost trataţi în spitale după incidentele produse pe 22, 24 şi 25 august la periferia Damascului, deoarece au inhalat gaze toxice şi a cerut ONU să ancheteze aceste noi incidente „odioase”, informează AFP.

Experţii ONU pleacă astăzi din Siria

Experţii ONU au recoltat, miercuri, probe de sânge, urină şi păr de la victime în viaţă ale presupusului atac cu arme chimice lângă Damasc, imputat regimului, potrivit unor înregistrări video difuzate de militanţi împotriva regimului lui Bashar al-Assad. „Am procedat la recoltarea de sânge, urină şi păr”, i-a spus un inspector unui sirian în ceea ce pare a fi un spital de campanie, instalat într-o localitate în Ghouta de Est, la est de Damasc. Inspectorii ONU vor rămâne în Siria până sâmbătă dimineaţa, a declarat secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, ieri, la Viena. „Ei îşi vor continua ancheta până vineri dimineaţa, se vor întoarce din Siria până sâmbătă dimineaţa şi îmi vor prezenta raportul imediat ce vor ieşi”, le-a spus Ban Ki-moon unor jurnalişti.

Tony Blair susţine intervenţia în Siria, presa engleză îl ironizează

Marţi, Tony Blair a cerut public Occidentului să intervină în conflictul sirian, recunoscând în acelaşi timp că ţine cont de comparaţia cu eşecul irakian, încă proaspăt în memoria multor britanici. Presa britanică îi reproşează lui Blair, actualmente reprezentant al cvartetului (SUA, Rusia, UE şi ONU în Orientul Apropiat), că nu ţine cont de încadrarea legală a unei asemenea acţiuni, motiv de ironizare. „Dar de ce ar face-o? Blair a avut prea puţină consideraţie faţă de subtilităţile legale înainte de invazia în Irak”. „Daily Mail” reaminteşte că în timp ce guvernele occidentale au reacţionat la atacul chimic din Siria, Tony Blair era ocupat cu vizitarea yahturilor de lux andocate în Marea Mediterană şi cina cu soţia sa Chelsea în luxoase restaurante. De cealaltă parte, cotidianul „Telegraph”, prin vocea lui Peter Oborne, responsabil cu rubrica politică, îi reaminteşte fostului premier „dispreţul pentru lecţiile trecutului”. „Vechile obiceiuri mor greu. Unul dintre motivele pentru care există un puternic scepticism cu privire este că ni s-a spus că Saddam Hussein era în posesia armelor în masă”.