SUPERCUPA EUROPEI / Timpuri noi, „amici” vechi

0
410

Bayern Munchen – Chelsea

Stadion: „Eden Arena” – Praga (Cehia), astăzi, ora 21:45, Digi 1, Dolce 1, TVR 1

Echipe probabile

Bayern: Neuer – Lahm, Boateng, Dante, Alaba – Schweinsteiger – Robben, Gotze, Muller, Ribery – Mandzukici. Antrenor: Pep Guardiola.

Chelsea: Cech – Ivanovici, Cahill, Terry, A. Cole – Ramires, Lampard – Schurrle, Oscar, Hazard – Torres. Antrenor: Jose Mourinho.

Arbitru: Jonas Eriksson (Suedia).

 

Pep Guardiola şi Jose Mourinho se reîntâlnesc într-un duel devenit celebru din perioada Primera Division, când cei doi au antrenat marile rivale Barcelona şi Real Madrid

„Eden Arena” din capitala cehă, Praga, va fi deseară scena unei noi confruntări între Pep Guardiola şi Jose Mourinho, miza reprezentând-o de această dată, în premieră, un trofeu continental, Supercupa Europei.

Plecat de la Barcelona în vara anului trecut, Guardiola, pe banca lui Bayern din 1 iulie a.c., a avut un debut slab la gruparea bavareză, care, într-o reeditare a a finalei de Ligă, a cedat Supecupa Germaniei în dauna Borussiei Dortmund, scor 2-4. Cât priveşte campionatul, lucrurile au fucţionat perfect primele trei etape, după care Bayern a obţinut doar o remiză, marţi, cu codaşa Freiburg, 1-1.

La întâlnirea din această seară, Guardiola are un absent de marcă. Este vorba despre Thiago Alcantara, accidentat recent şi indisponibil aproximativ o lună şi jumătate.

La fel de bine a început întrecerea internă şi Chelsea, formaţie care s-a intărit zilele trecute cu fostul jucător al lui Mircea Lucescu de la Şahtior, brazilianul Willian, venit de la Anji. Tot de la Anji va ajunge în capitala engleză, conform speculaţiilor de presă, şi camerunezul Samuel Eto’o, fotbalist care astfel ar reveni sub comanda lui Mourinho, după episodul Inter Milano. Întorcându-ne la Premier League, „albaştrii” au obţinut şapte puncte în primele trei etape, remiza venind tot ultima, dar mult mai preţioasă decât cea obţinută de Bayern, 0-0, luni seară, pe terenul campioanei Manchester United.

Chelsea, triumfătoare în Liga Europa în faţa Benficăi, este pregătită din această vară de Jose Mourinho, după despărţirea acestuia de Real Madrid. Mourinho se află la al doilea mandat pe „Stamford Bridge”, după perioada 2004-2007.

De 15 ori au fost adversari până acum Guardiola şi Mourinho, primul conducând detaşat, 7-3. Cea mai mare diferenţă s-a înregistrat la un meci din Primera, 5-0 pentru Barcelona în toamna lui 2010.

Bayern caută revanşa

Partida din această seară reprezintă şi un prilej pentru Bayern de a se răzbuna pe Chelsea, după ce gruparea britanică „i-a furat” Liga Campionilor în 2012, într-o finală disputată chiar la Munchen. Un gol al lui Drogba venit în minutul 88 a trimis atunci meciul în prelungiri, iar Chelsea s-a impus ulterior la loviturile de departajare. „Albaştrii” au ratat apoi „dubla”, fiind striviţi în Supercupă de Atletico Madrid, scor 1-4.