Rusia a considerat ieri „inacceptabile” apelurile unor lideri europeni, pentru a pune presiuni asupra ONU, recomandând utilizarea forţei contra regimului sirian al lui Bashar al-Assad, după informaţiile cărora ar fi fost utilizate armele chimice în apropiere de Damasc. „În acest context, de nouă propagandă anti-siriană, noi credem că apelurile mai multor capitale europene la Consiliul de Securitate al ONU, pentru a decide imediat recurgerea la forţă, sunt inacceptabile”, se spune într-un comunicat al Ministerului rus al Afacerilor Externe. O nouă ofensivă a avut loc miercuri în Ghuta orientală şi Mouadamiyat al-Cham, două periferii ale Damascului aflate în mâinile rebelilor şi a făcut o serie de victime. Opoziţia a acuzat regimul lui Bashar al-Assad de recurgerea la arme chimice, afirmaţie categoric respinsă de acesta din urmă. Ministrul francez de Externe, Laurent Fabius, declarase joi că o „reacţie în forţă” este necesară, în cazul în care utilizarea de arme chimice este dovedită. Ieri, şeful diplomaţiei britanice, William Hague, a declarat că Londra crede în posibilitatea unui atac chimic al regimului lui Assad, dar vrea ca „Naţiunile Unite să stabilească” asta. Atacul în zona controlată de rebeli s-a produs în momentul în care o misiune de inspecţie ONU se găsea în Siria, pentru a ancheta posibila utilizare a armelor chimice într-o perioadă deloc îndepărtată. Nu există, din păcate, nici un semnal potrivit căruia opoziţia siriană este „gata de a asigura securitatea şi eficacitatea experţilor ONU în munca lor pe teritoriul controlat de rebeli”, mai susţine ministerul rus. „Rusia continuă să urmărească îndeaproape evoluţiile legate de presupusul atac chimic. Cele mai multe mărturii dovedesc că această acţiune criminală are un caracter clar provocator”, mai susţine partea rusă. Mai mult, fiind unul dintre cei mai fideli susţinători ai regimului lui Assad, căruia îi livrează arme, Moscova a declarat miercuri că bănuiala utilizării de către autorităţile siriene de arme chimice nu este altceva decât o provocare planificată în avans. Dacă pe seama Siriei există de mai multă vreme asimetrii de abordare, între Rusia şi UE, mai nou, a apărut şi problema… Ucrainei. Uniunea Europeană intenţionează să semneze în curând un acord de asociere cu Ucraina şi consideră „inacceptabile” presiunile exercitate de Moscova asupra Kievului pentru a renunţa la acest proiect. „Orice ameninţare economică a Rusiei la adresa Ucrainei, legată de posibilitatea semnării eventuale a unui acord de asociere cu UE este inacceptabilă” a afirmat John Clancy, purtătorul de cuvânt al comisarului pentru Comerţ, Karel De Gucht, într-un briefing de presă la Bruxelles. Rusia a prevenit deja Ucraina, săptămâna trecută, că semnarea unui acord de asociere „sinucigaş” cu UE va atrage după sine controlul mărfurilor ucrainene la frăntiera dintre cele două ţări. Moscova încearcă de mai mulţi ani să convingă Kievul să se integreze într-o uniune vamală formată din Rusia, Kazahstan şi Belarus. Ucraina şi UE trebuiau să semneze în noiembrie anul trecut un acord de asociere care cuprindea şi o componentă economică ambiţioasă. UE este gata să semneze acest acord dacă şi Kievul a făcut progrese în respectarea statului de drept şi reexaminează situaţia fostului premier, Iulia Timoşenko. Mai mulţi lideri ai opoziţiei ucrainene sunt aşteptaţi săptămâna viitoare la Bruxelles, pentru discuţii la Comisia Europeană şi Comisia pentru afaceri externe a Parlamentului European. Luni, la Moscova este aşteptat premierul ucrainean, Mycola Azanov.
Acasă Actualitate Actualitate externă Siria: Rusia consideră „inacceptabile” apelurile la utilizarea forţei