Premierul nu este de acord cu numirea lui Săpunaru la Transporturi şi a cerut o altă nominalizare

0
348

Premierul Victor Ponta nu este de acord cu propunerea ca Nini Săpunaru să preia postul de ministru al Transporturilor şi i-a cerut preşedintelui PNL, Crin Antonescu, o altă nominalizare pentru acest portofoliu, au declarat agenţiei Mediafax surse politice. „Premierul a transmis preşedintelui PNL că nu este de acord ca Nini Săpunaru să preia funcţia de ministru al Transporturilor şi a cerut o altă nominalizare”, au declarat sursele citate. Deputatul PNL Nini Săpunaru a declarat joi seară, la Realitatea Tv, că a fost sunat de liderul PNL, Crin Antonescu, şi întrebat dacă acceptă propunerea preşedintelui de a prelua postul de ministru al Transporturilor, spunând că a fost de acord şi că a fost autorizat să anunţe acest lucru public. Totodată, Săpunaru a subliniat că este onorat de această propunere. Tot joi seară, la postul B1 Tv, premierul Victor Ponta a declarat că este important ca, începând de luni, să fie numit un nou ministru la Transporturi, care să se ocupe de finalizarea privatizării CFR Marfă şi de celelalte probleme aferente portofoliului. Ponta nu a dorit însă să comenteze informaţia pe surse potrivit căreia Nini Săpunaru va fi propunerea PNL ce-i va fi înaintată spre a fi transmisă şefului statului. „Nu pot să comentez surse. Ştiu că duminică au o şedinţă şi evident că propunerea PNL, cu care eu trebuie să fiu de acord, o voi înainta preşedintelui luni dimineaţă, pentru că luni trebuie şi numit un nou ministru”, a  declarat premierul. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat ieri, pentru „Gândul”, că nu a discutat cu premierul Victor Ponta despre nominalizarea pentru Transporturi, precizând însă că el „crede sincer” că Nini Săpunaru este o „propunere cu multe şanse de nominalizare” în Biroul Permanent Naţional al PNL. Antonescu a precizat că urmează să discute şi cu premierul Ponta, dar că „este normal ca pe un portofoliu care revine PNL, decizia, cel puţin în ceea ce priveşte propunerea, să fie a PNL”. Joi, fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, declara pentru Mediafax că Nini Săpunaru poate face faţă cu succes provocării de a prelua portofoliul Transporturilor. „În ceea ce mă priveşte, eu am toată aprecierea pentru Nini Săpunaru, chiar dacă el este un personaj mai discret”, a spus Fenechiu. Întrebat dacă Săpunaru va reprezenta doar una dintre candidaturile posibile care vor fi supuse votului conducerii PNL duminică, Fenechiu a menţionat că, potrivit „Statutului PNL, propunerile pentru miniştri sunt făcute de preşedintele partidului şi votate de către Birou, ulterior de Delegaţia Permanentă. În aceste condiţii, singurul lucru care s-ar putea întâmpla ca să nu ajungă să fie cel propus de preşedinte este să fie un vot împotrivă şi e puţin probabil”.