S.O.S. culele din România! / Muzeul Olteniei preia în administrare cula de la Cernăteşti

Deşi reprezintă o parte importantă şi foarte originală a patrimoniului nostru, culele olteneşti sunt, astăzi, prea puţin puse în valoare, dacă nu chiar deloc. Motivul? Lipsa de interes pentru organizarea unor circuite turistice care să le includă – şi care ar constitui, cu siguranţă, o atracţie de nivel internaţional –, dar şi starea avansată de degradare în care au fost lăsate să ajungă multe dintre ele. Numeroase semnale de alarmă s-au tras, în ultima perioadă, în această privinţă, însă soluţiile concrete pentru salvarea lor se lasă, în continuare, aşteptate.

Se întâmplă şi în judeţul nostru, care mai păstrează, în prezent, doar trei asemenea bijuterii arhitectonice. Toate figurează ca valori de patrimoniu cultural de nivel naţional în Anexa nr. III a Legii 5/2000 (Planul de amenajare a zonelor protejate). Dacă cula Barbu Poenaru de la Almăj se află într-o stare bună de conservare – şi asta pentru că, adăpostind sediul şcolii, a beneficiat de lucrări de reparaţii şi întreţinere cu fonduri ale administraţiei locale –, nu acelaşi lucru se poate spune despre cula Izvoranu-Geblescu din comuna Brabova. Serios avariată din cauza seismelor şi infiltraţilor de apă, construcţia aşteaptă ca soarta să-i fie decisă în instanţă, actualmente fiind revendicată de moştenitorii fostului proprietar.

Cea de-a treia culă, din Cernăteşti, şi-a găsit salvarea graţie iniţiativei Consiliului Judeţean Dolj de a o da în administrare Muzeului Olteniei, o hotărâre în acest sens fiind aşteptată în şedinţa ordinară de la sfârşitul lunii sau din septembrie. „Suntem în perioada de pregătire a formalităţilor din punct de vedere juridic”, a precizat managerul muzeului, dr. Florin Ridiche, adăugând că urmează apoi să se stabilească „o strategie de valorificare turistică, atât a monumentului istoric, cât şi a punctului muzeistic din interior”.

„Este vorba de trecutul şi de istoria noastră, pe care nu o putem lăsa la întâmplare şi de care trebuie să ne îngrijim. În definitiv vorbim de o Craiovă culturală, de un judeţ Dolj cultural şi suntem obligaţi să încercăm să intervenim acolo unde putem salva patrimoniul naţional cultural”, declara preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, la începutul acestui an, când s-a vorbit pentru prima dată despre preluarea în administrare de către Muzeul Olteniei a culei de la Cernăteşti. De atunci, o amplă campanie de salvare a acestor construcţii, sub genericul „S.O.S. culele din România”, a iniţiat şi Uniunea Arhitecţilor din România – filiala euroregională Sud-Vest Oltenia. Se apreciază că, în prezent, în ţară mai sunt 25 de cule, incluzând şi casele-culă, deoarece distincţia este greu de făcut.

Răspândite în întreg spaţiul balcanic, cu precădere în Serbia şi Albania

Ridicate, în cea mai mare parte, în secolul al XVII-lea, dar mai ales al XVIII-lea, culele au fost bastioane ce asi­gurau protecţia împotriva unor trupe turceşti neregulate care, de la Vidin, Rus­ciuc sau Silistra, treceau Dunărea pentru expediţii de jaf. În afară de rolul de apă­rare, îl aveau şi pe cel de avertizare, prin semnalizarea la mare distanţă a apro­pierii prădătorilor. În aceeaşi epocă s-au construit cule şi în Serbia şi în Albania. La Vratsa, în Bulgaria, există şase cule: două au un plan compact cu trei niveluri lipsite în exterior de orice fel de decoraţie, cu ziduri din piatră de până la doi metri grosime, străpunse de metereze pentru tragere verticală şi orizontală. În Albania, în zona Gore, tipologia locuinţei fortificate este cu două etaje şi câte două încăperi pe nivel, separate de un coridor central.

O caracteristică ar­hi­tectonică aparte în Oltenia: cerdacul

Cele de la noi au însă o caracteristică ar­hi­tectonică aparte, care le dă o calitate es­tetică deosebită: cerdacul. Într-adevăr, is­cusiţii meşteri populari ca­re le-au cons­truit au ştiut să le îm­podobească cu acest element arhitectonic, care, plasat la ul­ti­mul etaj, dă farmec întregii faţade. Ba­lustrada cerdacului se împarte în des­chi­deri egale, despărţite prin stâlpişori de zi­dărie sau de lemn. Zidurile foarte groase nu au ferestre sau le au foarte mici, dar au ambrazuri pentru armele de foc. Aco­pe­ri­şurile, cu pantă ac­centuată, sunt de lemn, cu învelitoare de şindrilă. Interiorul este împărţit în general în beci şi trei nivele, legate printr-o scară interioară de lemn. Accesul în culă se face printr-o uşă ma­sivă, care, în caz de asalt, se putea bloca din interior cu mai multe grinzi. Cu timpul, culele şi-au pierdut vocaţia defensivă, devenind, pentru proprietarii lor, semn al apartenenţei la clasa marilor boieri.

«Este o tradiţie caracteristică Munteniei şi Olteniei. Eu am văzut recent în Bulgaria – cu toate că ei au mai puţine cule decât noi – cât de îngrijite sunt. Având în vedere cât de numeroase sunt aici, în zona Olteniei, eu zic că trebuie puse în evidenţă, pentru că e un tip de clădire care ne caracterizează, este tipic pentru arhitectura acestei zone. Şi cred că – aşa cum a apreciat şi preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, încă de la începutul acestui an – ar putea să aibă foarte mare succes la public dacă ar fi incluse într-un circuit turistic», a declarat Florin Ridiche, managerul Muzeului Olteniei. Într-un astfel de circuit ar putea intra cula Cernăteştilor, odată cu preluarea în proprietatea Consiliului Judeţean Dolj şi în administrarea muzeului.

Cula de la Cernăteşti ar fi fost construită de negustorul Dimitrie Cernat

Cine vizitează astăzi localitatea Cernăteşti nu poate să nu îşi oprească privirea asupra acestei construcţii care contrastează cu celelalte, atât ca formă, cât şi ca semeţie, mai ales că ea se află pe coasta dealului, chiar în mijlocul satului. Istoria locului vorbeşte despre un negustor cunoscut pe la sfârşitul secolului al XVI-lea sub numele de Dimitrie şi, fiindcă era venit din târgul Cerneţi, i s-a zis Dimitrie Cernat. Se spune că în luptele crâncene cu turcii, pe timpul domniei lui Mihai Viteazul, satul unde acest Dimitrie îşi construise o casă a fost ars, iar locuitorii, prădaţi şi ucişi. El ar fi scăpat cu fuga, însă a lăsat copilul cel mic, încă sugar, pe seama unei slujnice, care a izbutit să-l scape, crescându-l ca o adevărată mamă, până s-au înapoiat părinţii. După ce s-a întors, negustorul Cernat şi fiul lui au clădit o casă întărită, cu două nivele, pe coasta dealului Obedeanu, pentru a se apăra împotriva repetatelor atacuri ale turcilor. Pe la începutul secolului al XVIII-lea, un descendent al lui Dimitrie Cernat a supraînălţat clădirea cu încă un nivel, întărind-o ca pe o adevărată fortăreaţă (după „Culele din Oltenia”, de Iancu Atanasescu şi Valeriu Grama, Editura „Scrisul Românesc”, Craiova, 1974).

Clădirea – cu cerdacul, integral de lemn, situat în consolă, la partea de sus a faţadei – este cunoscută azi sub numele de Muzeul Comunal Cernăteşti, denumire pe care a primit-o prin anii ’70, când a început să adune în ea mărturii ale trecutului acestor meleaguri – piese de interes arheologic, istoric, documentar, etnografic. Cula  se află într-o stare relativ bună de conservare, datorată lucrărilor de reparaţii şi întreţinere finanţate cu fonduri ale administraţiei locale şi cu sume donate Primăriei de ultimii descendenţi ai familiei, stabiliţi în Belgia.

„Va trebui să asigurăm securitatea şi conservarea pieselor de patrimoniu din punctul muzeistic”

O Hotărâre a Consiliului Judeţean Dolj urmează a fi supusă aprobării în curând pentru preluarea acestei cule de Muzeul Olteniei, spre o mai bună conservare a ei, în viitor. „Suntem în perioada de pregătire a formalităţilor din punct de vedere juridic, sperăm ca la sfârşitul acestei luni – începutul lui septembrie să definitivăm formele de preluare şi să avem hotărârea Consiliului Judeţean Dolj, după care vom urma ceilalţi paşi. Poate realizarea unui studiu de fezabilitate, care să cuprindă o documentaţie privind rezistenţa şi stabilitatea clădirii. Din cunoştinţele mele, cula este într-o stare destul de bună de conservare, probabil că nu o să necesite foarte multe investiţii. Dar trebuie să ne asigurăm că nu vor exista probleme în viitor. În paralel, trebuie să ne ocupăm şi de punctul muzeistic din interiorul acestei cule, foarte important, cu piese destul de valoroase, etnografice, istorice şi paleontologice. De subliniat că în imediata vecinătate a culei se află un important sit paleontologic, locul de unde provin piesele care se află în muzeu. Va trebui să ne asigurăm, odată ce preluăm în administrare cula, mai ales de securitatea şi starea de conservare a acestor piese de patrimoniu”, mai spune managerul Muzeului Olteniei.

Cula ar putea intra într-un circuit turistic, alături de siturile arheologice de la Cioroiu Nou şi Răcari

Împreună cu Consiliul Judeţean Dolj, instituţia va stabili apoi o strategie de valorificare turistică, atât a monumentului istoric, cât şi a punctului muzeistic. „Cula de la Cernăteşti trebuie inclusă într-un circuit turistic din judeţul Dolj care să cuprindă multe alte monumente. În prezent, după cum cunoaşteţi, Muzeul Olteniei încearcă să valorifice două situri arheologice – cel de la Cioroiu Nou şi cel de la Răcari. Şi această culă, împreună cu mănăstiri din judeţul Dolj şi cu alte monumente istorice care se află în municipiul Craiova, fie că aparţin Primăriei sau Consiliului Judeţean, vor putea fi integrate într-un circuit de vizitare”, a explicat Florin Ridiche.

„S.O.S. culele din România” – petiţie on-line iniţiată de Uniunea Arhitecţilor

Cula Cernăteştilor – ca şi cula Barbu Poenaru din comuna Almăj – par să fie cazuri fericit în Dolj, dar mai ales în Oltenia. Nu la mare depărtare, în comuna Brabova, cula Izvoranu-Geblescu – construcţie ce se estimează a fi realizată în perioada anilor 1780-1790 – aşteaptă ca soarta să-i fie decisă printr-o hotărâre a instanţei de judecată: imobilul a fost naţionalizat în perioada 1948-1952, iar acum este revendicat de unica moştenitoare a fostului proprietar. În tot acest timp avariile pricinuite de seismele din ultimii ani şi infiltraţiile de apă se accentuează, ducând la o continuă degradare a construcţiei.

Astfel de situaţii sau, mai grav, lipsa de interes a autorităţilor pentru salvarea acestor construcţii se regăsesc la nivelul întregii Oltenii, motiv pentru Uniunea Arhitecţilor din România – filiala euroregională Sud-Vest Oltenia să tragă un semnal de alarmă cu privire la necesitatea împiedicării distrugerii culelor – construcţii emblematice pentru istoria şi tradiţia arhitecturală a regiunii Oltenia. În acest sens, instituţia a iniţiat chiar o petiţie on-line – „S.O.S. culele din România”:

«Culele sunt, alături de biserici, unele dintre cele mai vechi construcţii pe pământul românesc. Au fost destul de multe, atâtea câte erau necesare, dar au rămas foarte puţine, cu toate că ar fi fost necesare, pentru cultura noastră, toate. Cele care acum mai sunt, mai mult ca sigur doar supravieţuiesc, dar, după cum arată astăzi, nu se ştie cât vor mai putea s-o facă singure. Noi, arhitecţii României şi oamenii de cultură din cadrul Alianţei Naţionale a Uniunilor de Creatori din România (ANUC), semnalăm tuturor instituţiilor României cu putere şi sarcini s-o facă (Preşedinţie, Parlament, Guvern, Ministerul Culturii, ANUC) să demareze competent şi cât mai urgent o salvare a acestor monumente lăsate întru distrugere totală de către noii proprietari postrevoluţionari, total indiferenţi de istoria României, şi să purceadă la o repunere în valoare a lor; o repunere bazată pe competenţe profesionale şi nu cu intervenţii distructive, care mai apoi să plaseze aceste monumente într-un circuit turistic educaţional. Dragilor, români, alăturaţi-vă ideii filialei noastre euroregionale Sud-Vest Oltenia a Uniunii Arhitecţilor din România de a salva aceste dovezi, încă vizibile şi palpabile, ale existenţei culturii noastre într-o anume perioadă din istoria zbuciumată a neamului nostru, dându-vă acceptul, prin semnarea unei petiţii on-line».

Cula din Almăj – una dintre cele mai interesante şi mai mari, veche de 250 de ani

Situată la 20 km de Craiova, în partea stângă a Jiului, cula Barbu Poenaru din comuna Almăj se află într-o stare bună de conservare, datorată lucrărilor de reparaţii şi întreţinere din ultimii 20 de ani, finanţate cu fonduri ale administraţiei locale. Asta şi pentru faptul că parterul culei adăposteşte şcoala generală din localitate şi, avându-se grijă de aceasta, indirect s-a avut grijă de monumentul de patrimoniu. În sala mare a vechii cule, tot la parter, este amenajat un punct muzeistic comunal care păstrează piese de interes arheologic, istoric, etnografic.

Locul pe care se află construcţia a aparţinut Craioveştilor, dar, pe parcurs, a trecut în patrimoniul neamului Coţofenilor şi, apoi, în proprietatea Poenarilor. Barbu Poenaru, postelnic, termină zidirea culei în anul 1764, aşa cum informează inscripţia originală, uşor descifrabilă, care se află săpată în piatră deasupra intrării. Tot Barbu Poenaru este şi ctitorul bisericii din apropiere, terminată după 1785.

Cula a avut rol de refugiu, apărare, veghe şi alarmă, făcând parte din lanţul de comunicaţie al culelor de pe valea Jiului. Barbu Poenaru îşi avea reşedinţa în conacul din apropierea culei, situat în partea de răsărit a bisericii. Locuitorii din Almăj – mai târziu – şi-au construit locuinţe cu materialele din conac, chiar pe locul unde a fost acesta. Gheorghe, ultimul descendent din neamul Poenarilor, a vândut restul de moşie, mutându-se la Bucureşti, iar clădirea, în anul 1934, a dăruit-o Primăriei, care a transformat-o în şcoală, adăugând încă o sală de clasă. În anii 1938-1939, din iniţiativa direcţiunii şcolii, s-a mai construit o aripă şi de partea cealaltă, cu un coridor, încât cula este înconjurată din trei părţi de clădirea şcolii.

După tradiţie, cula din Almăj a avut formă pătrată. Rămăşiţele existente dovedesc, de asemenea, acest lucru. Avea parter şi trei etaje, iar la ultimul se găsea o încăpere cu foişor pe stâlpi şi câte un balcon pe laturile de la miazăzi şi apus, de unde se vedea toată valea Jiului. În anul 1801 a fost arsă de cârjalii, până la etajul I, fiind părăsită până la cutremurul din 1838, când s-au prăbuşit toate etajele. A rămas doar boltirea parterului, peste care s-a făcut un acoperiş din tablă galvanizată.

Sala este spaţioasă, înaltă şi frumos boltită cu calotă pe trompe dreptunghiulare. Bolta este decorată în stucatură şi ornamentată cu medalioane care conţin picturi în frescă ce înfăţişează anotimpurile şi diverse alte teme, care se spune că ar reprezenta subiecte din fabulele lui Esop. Întreaga suprafaţă a bolţii a fost acoperită cu un strat de var – mai târziu îndepărtat parţial, cu mare greutate, numai de pe suprafaţa pictată a medalioanelor.

Nu există nici un document cu privire la cele trei etaje ale clădirii, dar, judecând după ce ne-a rămas şi ţinând seama de tradiţiile locale, această culă trebuie să fi fost una dintre cele mai interesante şi mai mari.

Cula din Brabova – în paragină şi revendicată de urmaşa boierilor Gebleşti

Cula Izvoranu-Geblescu din Brabova poate fi considerată drept unul din­tre cele mai reuşite exemplare, atât ca pro­porţii armonioase, cât şi ca încadrare în peisaj. Ca şi la cea din Cernăteşti, cerdacul – în consolă – domină faţada. Soarta acestei cu­le este însă mai vitregă decât a altora. O condamnabilă neglijenţă o pune în pe­ricol, după ce zidurile ei masive au re­zistat timp de secole. Deteriorarea în­ve­litorii de şindrilă a permis pătrunderea pre­ci­pi­ta­ţi­i­lor şi formarea de fisuri. Struc­tura este în­să în picioare şi starea ei ac­tuală permite refacerea. Ca şi la Cernăteşti, urmaşa fa­mi­liei al cărui nume îl poartă cula a suportat singură exe­cutarea unei învelitori pro­vizorii care să oprească – măcar temporar – înaintarea de­gradării. Acest provizorat nu exclude însă nevoia unor lucrări te­meinice de con­solidare, la realizarea că­rora ultima urmaşă a boierilor Gebleşti nu mai doreşte să contribuie decât dacă justiţia îi va recunoaşte dreptul de proprietate asupra culei. Procesul du­rează însă de mai mulţi ani, timp în care construcţia suportă continua degradare.

Vorbind, la începutul acestui an, despre amplul proces de reparaţie şi conservare în care va intra cula Cernăteştilor odată cu preluarea în administrare de Muzeul Olteniei, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj a tras un semnal de alarmă în privinţa salvării de la distrugere a acestui monument aflat aproape în paragină, ca şi a altora de pe teritoriul Olteniei. „Sunt într-o stare avansată de degradare şi cred că pentru salvarea lor ar trebui să intervină fie Ministerul Culturii, fie comunităţile locale pe raza cărora se află”, afirma, la vremea respectivă, şeful administraţiei doljene.

Odată lămurită situaţia juridică, Muzeul Olteniei ar fi dispus să o preia şi pe aceasta în administrare. «Situaţia juridică a culei de la Brabova nu ne permite deocamdată să luăm nici o iniţiativă. Bineînţeles, dacă Primăria comunei Brabova doreşte să o încredinţeze Consiliului Judeţean Dolj pentru restaurare şi valorificare turistică, cu cea mai mare plăcere suntem dispuşi să o preluăm, având în vedere că, cel puţin în Oltenia, sunt două muzee care au mai multe cule în administrare – cel din Rm. Vâlcea şi cel de la Tg. Jiu. Dar, până nu se va cunoaşte rezultatul acestui litigiu în curs de soluţionare în instanţă, nu putem să facem nimic», a explicat managerul Florin Ridiche.

Locul pe care se află vechea culă din Brabova a fost cândva marginea unei mari păduri seculare de stejar, din care azi n-a mai rămas nimic, vatra ei fiind ocupată de aşezările omeneşti. Despre aceste aşezări, care se întind de-a lungul pârâului Brabova, documentele spun că iniţial ar fi fost construite de fostul caimacam al Olteniei, Constantin Braboveanu. Până la el, oamenii acestor locuri trăiau în case răsfirate pe o mare întindere. În actuala vatră a satului nu erau decât casele câtorva familii, mai înstărite, dintre care cea mai veche, ce s-a succedat sute de ani, a fost cea a familiei Izvoranu, ce-şi trage numele de la şătrarul Barbu Izvoranu.

Constantin Braboveanu, interesat probabil să exploateze pădurea şi să mărească suprafaţa cultivabilă, a pus de s-au construit case „în linie” pe valea Brabovei, pe care le-a dat spre folosinţă atât locuitorilor vechii aşezări, cât şi altora aduşi din alte părţi. Aceasta denotă că, în acel timp (începutul secolului al XIX-lea), Constantin Braboveanu ajunsese principalul proprietar al localităţii, pe care a preluat-o de la vechii boieri Izvoranu. Satul a luat numele de Brabova (de la Braboveanu) tocmai datorită acestei sistematizări.

Printre bunurile preluate de la familia Izvoranu s-a aflat şi o culă care făcea parte din ansamblul gospodăresc al boierului. Nu se ştie precis când a fost ea construită de Barbu Izvoranu. Ştim însă că, pe la anul 1802, a fost înălţată cu încă un etaj de Constantin Braboveanu. Această supraetajare a fost făcută, probabil, ca urmare a înteţirii atacurilor cârjaliilor şi pazvangiilor care, la 1801, au ars mai multe cule din Oltenia. Ştim, de asemenea, că în anul 1841 moşia Brabova ajunge în stăpânirea lui Radu Geblescu, care o cumpără de la Constantin Braboveanu. De la Radu Geblescu, moşia şi cula trec ca moştenire fiului său, Constantin, care, la rândul său, o dă de zestre fiicei sale Elvira, cu ocazia căsătoriei ei cu Filip Bibescu, fratele lui Anton Bibescu, care stăpânea podgoriile din Corcova.

De la început, cula a avut un caracter de refugiu şi apărare, fiind situată la 30 de metri de conac, iar după anul 1802, când i s-a mai adăugat un etaj, şi mai târziu, când s-a construit balconul de lemn de la nivelul cerdacului, s-a transformat în locuinţă cu caracter permanent. Întreaga construcţie este din zidărie de cărămidă, cu pereţii exteriori groşi de 70 cm, iar cei interiori de 60 cm.