Mititelu vrea bani de la 50.000 de fani pentru a le ceda 51 de acţiuni!

0
460

Mititelu şi-a înfiinţat propria asociaţie de suporteri, căreia vrea să îi transfere acţiuni, dar nu din societatea pe care funcţionează clubul

La iniţiativa celor de la CS Universitatea Craiova, de a lista la bursă clubul, Mititelu vrea să răspundă cu crearea unei Comunităţi a Suporterilor FC Universitatea, cu el însuşi şi câţiva membri ai familiei printre membri fondatori. Mititelu a înregistrat la notariat o declaraţie prin care se angajează ca, în momentul în care această Comunitate a Suporterilor U Craiova va atinge 50.000 de membri, să cesioneze gratuit 51 de acţiuni şi nu un procent de 51 la sută dintre acţiunile societăţii FC U Craiova SA, aşa cum se precizează în comunicatul pe site-ul oficial al clubului. „Mă angajez ca în maxim 30 de zile calendaristice de la momentul în care comunitatea suporterilor FC Universitatea Craiova va avea membri asociaţi în număr de 50.000, să depun diligenţele necesare pentru cesionarea cu titlu gratuit către aceasta a unui număr de 51 din acţiunile Fotbal Club U Craiova” se precizează în declaraţia înregistrată la notariat. Şi în condiţiile în care aceasta ar fi doar o eroare de redactare, problema este că  societatea pe care Comunitatea suporterilor este acţionar este U Craiova SA, o societate înfiinţată de Mititelu în 2013, care nu are nici o legătură cu Fotbal Club U Craiova SA, societatea aflată în insolvenţă, care, de altfel, nu ar permite această distribuire de acţiuni. Oricum, societatea pe care Mititelu şi-a înregistrat „brandul” şi la care sunt acţionari majoritari el şi copiii săi, nu permite înstrăinarea de acţiuni pentru o lungă perioadă de timp. Altfel, pentru orice persoană dispusă să „doneze” bani acestei Comunităţi a lui Mititelu, taxa de înscriere de 7 euro. Sediul acestei asociaţii este în clădirea lui Mititelu, iar în fruntea membrilor fondatori ai Asociaţiei se află chiar Adrian Mititelu, alături de angajaţii săi, Gigel Preoteasa şi Emanuel Marin. De asemenea, printre membri fondatori se numără persoane care fac parte din staff-ul celuilalt club din Bănie, CS Universitatea Craiova, respectiv Corneliu Andrei Stroe şi Ovidiu Stângă.