Grup de hoţi destructurat de poliţiştii din Calafat

0
407

Cinci tineri din comuna doljeană Cetate s-au ales cu dosar penal pentru furt calificat, după ce au sustras mai mulţi şpalieri metalici de pe terenurile cultivate cu viţă-de-vie, aparţinând unei societăţi agricole.

În urma cercetătorilor efectuate de poliţiştii din Calafat, au fost identificaţi Ionuţ G., de 16 ani, Costinel D., de 17 ani, Cătălin Chiţu, de 21 de ani, Ionuţ Creţu, de 21 de ani şi Florin Bălteanu, de 19 ani, toţi din comuna doljeană Cetate. În perioada aprilie – iunie 2013, aceştia au sustras din cultura de viţă-de-vie peste 350 şpalieri metalici, în valoare de 7.200 lei, pe care i-au comercializat ulterior în comuna Salcia, judeţul Mehedinţi. Pe numele celor cinci doljeni s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, fiind cercetaţi în stare de libertate, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale şi a recuperării prejudiciului.