CS „U” Craiova, eşec nemeritat în faţa vicecampioanei din Muntenegru

0
356

Învingătoare în prima partidă a stagiului de pregătire de la Zlatibor (Serbia), 2-0 cu „gazda” Mladost Lucani, echipă retrogradată în ultimul sezon al Ligii I din ţara vecină, CS „U” Craiova nu s-a ales cu un rezultat pozitiv şi după confruntarea cu Buducnost Podgorica, vicecampioana Muntenegrului, cedând, sâmbătă, cu 0-1.

Deşi out-sideră, trupa lui Eric Lincar a controlat jocul aproape în totalitate, irosind nu mai puţin de cinci şanse mari de gol. Dinspre muntenegreni, mai nimic. Singura lor reuşită a venit dintr-un penalty (28), urmare a unui fault comis de Velcovici.

La final, Lincar s-a arătat mulţumit de jocul elevilor săi, dar, cum era şi normal, mai puţin de momentul finalizării.

Formula de start: Cârjă, Pătraşcu, Ljubinkovici, Velcovici – Ad. Ionescu, Gorovei – Câju, Bardu, Sin – Voinea. Au mai jucat Irimia (portar), Precup, Gado, Pârvu, Dragalina, I. Stancu, Ganea, Dragu şi Scarlat. Daniel Opriţa a fost menajat, fiind accidentat uşor.

Astăzi, de la ora 19:30, CS “U” va juca un nou amical, adversară urmând a-i fi tot o formaţie din Muntenegru, OFK Petrovac (locul 7 de campionat ediţia trecută).  Craiovenii îşi vor încheia acest stagiu de pregătire miercuri, când vor întâlni pe FK Borac Cacak (liga secundă sârbă).