Direcţia pentru Agricultură Dolj: Baba-oarba la stabilirea preţului grâului

1
542

Odată cu finalizarea recoltării grâului, deţinătorii de terenuri agricole încep să-şi facă calculele privind veniturile obţinute din arendare şi mai ales să  socotească cuantumul impozitării. Astfel, potrivit art. 62 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, venitul brut din arendă se stabileşte pe baza raportului juridic sau a contractului încheiat între părţi şi reprezintă totalitatea sumelor în bani încasate sau echivalentul în lei al veniturilor în natură primite. În cazul în care arenda se exprimă în natură, evaluarea în lei se va face pe baza preţurilor medii ale produselor agricole, stabilite prin hotărâri ale Consiliilor Judeţene, ca urmare a propunerilor direcţiilor teritoriale de specialitate ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, emise înainte de începerea anului fiscal. Din punct de vedere procedural contractul trebuie înregistrat atât la Consiliul Local, în a cărui rază teritorială se află bunurile arendate, cât şi la Administraţia financiară, în termen de 15 zile de la data încheierii. La nivel conceptual, lucrurile par clare, în realitate însă se prefigurează o situaţie realmente încâlcită, care poate inflama deţinătorii de terenuri agricole. Şi iată de ce.

Preţ variabil, în ce temei?

La începutul anului, Direcţia pentru Agricultură Dolj a trimis Consiliului Judeţean Dolj lista preţurilor medii ale produselor agricole – estimate – pentru determinarea veniturilor obţinute din arendarea bunurilor agricole. La produsul grâu, preţul mediu, în judeţul nostru, a fost de 0,98 lei/kg. „Noi transmitem Consiliului Judeţean Dolj ceea ce transmitem şi Ministerului Agriculturii. Dacă vorbim de grâu, la începutul lui 2013, am transmis Consiliului Judeţean Dolj preţul mediu calculat având ca referinţă anul 2012, când acesta, la produsul grâu planificabil,  a fost de 0,98 lei/kg. Pe parcursul lui 2012, grâul s-a vândut şi cu un preţ maxim de 1,2 lei/kg, dar şi cu un preţ minim de 0,67 lei/kg. Această medie s-a calculat pe baza preţurilor raportate de cele mai mari unităţi, cu capacităţi de depozitare, cum ar fi Pan Group, Cerealcom, Moara Calafat şi Rochet Calafat.  Am luat, de asemenea, în calcul la stabilirea acestui preţ mediu şi preţul grâului cu care se tranzacţionează în pieţe”, a precizat Delia Filimon, directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură Dolj. Fundamentarea preţului la produsul grâu pentru anul în curs s-a dovedit, din păcate, eronată. Întreaga lucrare a DA Dolj a fost superficială, neavându-se în vedere posibilitatea unui an agricol generos. De ceilalţi factori nu mai vorbim.

Finanţele judeţene, pe fază

Mircea Pârvuleţu

Fiscul a postat pe pagina sa de internet preţurile medii ale produselor agricole, la această dată. Ceea ce se poate constata este faptul că acestea sunt mult diferenţiate de la un judeţ la altul, lucru remarcat cu promptitudine de directorul executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Dolj, ec. Mircea Pârvuleţu. Reprezentantul Finanţelor din judeţul Dolj  ne-a declarat, ieri, că imediat cum a sesizat diferenţa de preţ la grâu, între ceea ce s-a prefigurat şi ceea ce se practică, a contactat atât conducerea Consiliului Judeţean Dolj, cât şi pe reprezentanţii Direcţiei pentru Agricultură şi le-a sugerat că ar fi bine să se revină la DGFP Dolj cu o nouă hotărâre de Consiliu Judeţean. Care să fie întocmită în temeiul realităţilor economice momentane, mai exact o altă  listă de preţuri, mai ales că astăzi preţul grâului este sensibil mai mic faţă de preţul mediu estimat la începutul anului. În prezent, preţul grâului este în jur de 0,65 lei/kg, comparativ cu 0,98 lei/kg cât apare pe lista întocmită de Direcţia pentru Agricultură Dolj, la începutul anului.

„Eu am fost cel care am sesizat acest aspect şi le-am sugerat şi colegilor de la Consiliu, precum şi celor de la Direcţia Agricolă să corectam acest aspect, pentru că nu este în regulă faţă de producătorii agricoli, ca aceştia să plătească taxe mult mai mari decât alţii din ţară. Preţurile medii aferente anului precedent sunt publicate pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pornind de la informaţiile prezentate de Direcţiile pentru Agricultură Judeţene şi Consiliile Judeţene. Sunt convins că se va reglementa acest aspect”, ne-a precizat Mircea Pârvuleţu, directorul executiv al DGFP Dolj.

Astăzi, grâul se vinde cu 0,65 lei/kg

Delia Filimon

În legătură cu preţul de vânzare al grâului, Delia Filimon, directorul Direcţiei pentru Agricultură Dolj, a spus că grâul se vinde astăzi cu 0,65 lei/kg, dar acesta este grâul vândut direct din câmp şi nu este preţul corect, mai ales că perioada de recoltare nu s-a finalizat integral. «În lunile ianuarie şi februarie, preţurile la cereale şi, în mod special, la grâu, cresc foarte mult şi asta pentru că fabricile de pâine cumpăra cantităţi foarte mari ca să-şi facă depozite. Imediat, după recoltare, preţurile scad pentru că există mai mulţi producători care vor să-şi recupereze investiţiile şi vând  producţia aproape din câmp. Preţurile variază şi în funcţie de condiţiile meteo, adică dacă în lunile martie-aprilie avem ploi abundente, atunci preţul la grâu scade, pentru că se ştie că se va face mult, dacă avem secetă, preţul creşte, pentru că se ştie că vom avea o criză pe piaţa cerealelor. Pe site-ul Ministerului Agriculturii, la rubrica „pieţe de cereale”, astăzi, grâul are un alt preţ mediu, şi anume de 0,89 lei/kg. Sfatul pentru producătorii agricoli ar fi acela că să stocheze producţia şi să vândă atunci când grâul va avea un preţ corect. Acesta nu este preţul corect. Preţul este făcut în această perioadă de furnizorul de inputuri», a mai spus directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură Dolj, Delia Filimon. Logica directorului Direcţiei pentru Agricultură Dolj are destule lacune: în primul rând, chiar dacă scade preţul grâului în capul tarlalei, asta se datorează absenţei spaţiilor de depozitare. Şi nu altor factori. Celelalte detalii enumerate nu mai comportă comentarii.

„Direcţia pentru Agricultură trebuie să-şi asume preţul”

Ion Prioteasa

Direcţia pentru Agricultură Dolj a remis, ieri, o nouă adresă Consiliului Judeţean Dolj, unde au fost menţionate două preţuri, unul mediu raportat pe primele şase luni ale lui 2013 – 1,1 lei/kg, şi altul cu care se vinde astăzi grâul – 0,65 lei/kg. În baza acestei noi adrese, Consiliul Judeţean va trebui să elaboreze o nouă hotărâre care va fi dezbătută într-o altă şedinţă, după care va fi trimisă către DGFP Dolj. Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, a declarat, ieri, că a primit adresa respectivă de la Direcţia pentru Agricultură a judeţului Dolj, dar nu îi poate da curs, deoarece, Direcţia pentru Agricultură Dolj nu îşi asumă deocamdată preţul. „Ei lasă la latitudinea noastră, dar noi emitem doar hotărârea, nu stabilim noi preţul mediu. Acesta trebuie să fie precizat exact, de Direcţia pentru Agricultură Dolj, adică să ne trimită o adresă prin care să spună că au schimbat preţul de  la 0,98 lei/kg la 0,65 lei/kg pentru că acesta este preţul astăzi. Nu noi trebuie să decidem care este preţul. Eu nu fac ilegalităţi, nu pot să impun consilierilor să voteze nu ştiu ce, ca apoi să am probleme cu Camera de Conturi, care în mod cert mi-ar cere nişte explicaţii. Aşteptăm o nouă adresă de la Direcţie şi apoi o supunem la vot”, a precizat Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.

***

Situaţia de moment e confuză, dar cu potenţial de inflamare, fiindcă deocamdată deţinătorii de terenuri agricole habar nu au de preţul grâului „văzut” de Direcţia pentru Agricultură Dolj. Chiar surprinde superficialitatea probată de DA Dolj, în elaborarea „celei de-a doua lucrări”. Nu poţi să impozitezi pe un preţ de peste 9 lei vechi/kg de grâu când acest plafon, la valorificare, nu se ştie când va fi atins. O asemenea chestiune, extrem de importantă pentru viaţa economică a judeţului, trebuia avută în vedere şi la nivelul unei şedinţe a Colegiului Prefectural, Direcţia pentru Agricultură fiind un serviciu deconcentrat. Repetăm însă: modalitatea de constituire a preţului mediu de către directorul executiv al DA Dolj a fost defectuoasă şi din păcate a rămas defectuoasă.  Orice bază de impozitare – estimativă – se definitivează pe baza tranzacţiilor reale. Legea nu poate avea atâta originalitate, ca la stabilirea venitului de impozitare să nu se aibă în vedere preţul real, şi din această neînţelegere a spiritului legii derivă această neconcordanţă a conducerii DGA.

1 COMENTARIU

  1. in fiecare an sunt mari probleme cu pretul graului!Directia jud agricola Dolj ar trebui sa-si faca probleme si cu cantitatea de grau/ha pe care o primesc arendatorii.De 22 de ani primim aceeasi cantitate ,adica 600kg/ha ,cantitate stabilita de Nicolaie Vacaroiu pe vremea cand era seful guv.Am inteles la inceput ratiunea acestei cantitati ridicole-era dupa schimbarea regimului politico economic ,erau multe greutati,dar ma intreb in cei 22-23 de ani de cand am devenit “capitalisti”nu s-a facut nici un progres tehnologic in agricultura romaneasca?Sa inteleg ca si in anii agricoli foarte buni, productiile/ha sunt tot atat de mizerabile ca in vremea cand se lucra pamantul cu plugul tras de boi?arendatorii primesc dupa pamanturile lor sume de bani egale exact cat subventia data de guvern,in timp ce arendasii,romani sau straini au facut averi uriase dupa pamanturile arendatorilor.Poate sa explice cineva care este mecanismul?poate ar fi de competenta cons.judetean,dir.agricole si a altor organisme ale statului analizarea acestei situatii pana nu este prea tarziu,adica pana nu vom fi pusi in fata unei situatii absurde ca nu mai suntem stapani in tara noastra pe nimic.Inceputul a fost facut!Oricum pretul de 0,65 lei/kg este absolut ridicol,este mai mic decat pretul pentru un covrig!Astept un raspuns avizat din partea unor resposabili ai statului Roman.

Comments are closed.