De ieri, juveţii se pregătesc în Serbia

0
394

Stagiul de pregătire în Bucureşti s-a încheiat sâmbătă pentru formaţia alb-albastră, o dată cu amicalul cu CS Baloteşti. Sâmbătă dimineaţa, lotul Ştiinţei s-a deplasat spre Severin, de unde ieri a trecut graniţa în Serbia, urmând ca până pe 2 iulie să se antreneze la Zlatibor. Aceasta este cea mai căutată staţiune montană din Serbia, situată în Alpii Dinarici, aproape de graniţa cu Muntenegru, la peste 1000 de metri altitudine şi la 180 de kilometri de Belgrad. Zlatibor este locul obişnuit de cantonament al campioanei României la handbal masculin, HCM Constanţa, dar şi al mai multor echipe de baschet din Liga Naţională. În Serbia, craiovenii vor susţine şi patru meciuri amicale, pe 24, 27 şi 29 iulie şi 1 august. La revenirea în ţară, craiovenii mai au programat un alt stagiu montan.