După 7 ani de la fuga din ţară, Hayssam a fost predate ieri Poliţiei Române

0
418
Omar Hayssam

Omul de afaceri sirian Omar Hayssam a fost predat Poliţiei Române, ieri dimineaţă, a anunţat purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea, precizând că nu se pot oferi în acest moment informaţii suplimentare. Acesta a fost dus într-un centru de reţinere şi arest preventiv al Poliţiei Române pe baza celor trei mandate de executare a pedepselor cu închisoare emise pe numele lui, pentru terorism, bancrută frauduloasă şi înşelăciune, a anunţat IGPR. Predarea are loc la 7 ani după ce autorităţile constatau că Hayssam e de negăsit, acesta neprezentându-se la mai multe termene în procesul în care era judecat. În iulie 2006, Poliţia cerea emiterea unui mandat de urmărire internaţională pe numele său, iar şefii SRI, SIE şi DGIPI demisionau. Doi ani mai târziu, în 2008, Hayssam a fost condamnat, în lipsă, la 20 de ani de puşcărie, de către ICCJ. Serviciile de informaţii şi ministerele Apărării, de Externe, Interne şi Justiţie sunt instituţiile care au muncit pentru ca Hayssam să fie adus în România, a explicat imediat premierul Victor Ponta. Ieri după-amiază, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni, preşedintele Traian Băsescu a precizat că nu confirmă nici că Omar Hayssam a fost preluat din Siria, nici că a fost repatriat cu un avion al Armatei Române şi nici că a fost adus în baza unui acord de extrădare.

 

„În dimineaţa zilei de 19 iulie a.c., a fost predat Poliţiei Române domnul Omar Hayssam. Aducerea sub autoritatea instituţiilor statului român pentru a-şi ispăşi pedeapsa cu închisoarea de 20 de ani pentru acte de terorism în cazul celor trei jurnalişti români răpiţi în Irak, stabilită de instanţele româneşti, este rezultatul unor activităţi complexe, desfăşurate timp îndelungat de instituţiile de siguranţă naţională ale statului român”, a anunţat purtătorul de cuvânt al preşedintelui Băsescu într-un comunicat de presă. „Administraţia Prezidenţială înţelege interesul presei pentru acest subiect şi dorinţa de a cunoaşte detalii legate de operaţiunea de aducere în ţară a domnului Omar Hayssam, dar subliniază faptul că detalii suplimentare nu pot fi făcute publice”, se mai arată în comunicatul purtătorului de cuvânt. Care menţionează şi mulţumirile şefului statului pentru instituţiile statului şi ofiţerii de poliţie care, „timp de mai bine de 5 ani, au urmărit cu tenacitate” aducerea în ţară a lui Hayssam.

Ponta: Rolul preşedinţiei aici a fost de a da comunicatul

Victor Ponta

Serviciile de informaţii şi ministerele Apărării, de Externe, Interne şi Justiţie sunt instituţiile care au muncit pentru ca Hayssam să fie adus în România, a declarat premierul Ponta, arătând că el nu cunoaşte şi vreun rol al Preşedinţiei, dar a adăugat imediat, ironic: „Ba da, a dat comunicatul de presă”. „La televizor o să vedeţi o groază de oameni care vorbesc de acest caz, eu vă spun cine a muncit ca să se întâmple acest lucru”, a explicat acesta presei. Întrebat de jurnalişti dacă între România şi Siria există un tratat de extrădare, premierul a răspuns că „nu, de aceea toate operaţiunile din punct de vedere juridic vor fi comunicate de Ministerul Justiţiei şi Parchet. Noi am pus în aplicare o decizie judecătorească definitivă şi irevocabilă”. Ulterior, acesta a revenit asupra declaraţiei, precizând că „am verificat şi e eroarea mea, avem un acord aprobat a doua zi după învestirea Guvernului, pe 8 mai 2012. Îmi cer iertare, un jurnalist m-a informat între timp”.

Băsescu nu a confirmat nici una din informaţiile care au circulat în mass-media

În replică la „înţepătura” premierului, Traian Băsescu a precizat, ieri după-amiază, că Administraţia Prezidenţială a dat comunicatul referitor la Hayssam deoarece „era vorba de readucerea în ţară a unui condamnat pentru terorism, iar terorismul e un atribut primordial al CSAT – preşedintele CSAT e preşedintele României”. În continuare, şeful statului a explicat, pe un ton cât se poate de categoric, că „nu confirm, repet, nu confirm că Omar Hayssam a fost preluat din Siria. Nu confirm că a fost repatriat cu un avion al Armatei. Nu confirm că a fost repatriat în baza unui acord de extrădare”, adăugând că nu este vorba de secretomanie, ci de protejarea unor informaţii de siguranţă naţională. A dorit să sublinieze însă că „o astfel de operaţiune nu se putea desfăşura nici într-o zi, nici în trei luni. A fost un efort al unui colectiv foarte mic de oameni, care de circa cinci ani se ocupă de acest proces de aducere a lui Hayssam în ţară. Am văzut şi întrebarea „De ce după şapte ani?” (n.r. – a fost adus Hayssam în ţară). Dintr-un motiv simplu. Când a plecat nu avea nici un mandat de a nu părăsi ţara, nu discut de ce, şi nu se ceruse nici un sistem de supraveghere a vreunei instituţii, fie Ministerul de Interne, fie SRI. (…) Pentru instituţiile de forţă ale statului a devenit o problemă fundamentală că a fost condamnat pentru terorism, la 20 de ani de închisoare. Această condamnare s-a produs în 2008 şi atunci a fost obligaţia structurilor de securitate să-l aducă acasă, pentru a se îndeplini dispoziţiile justiţiei.

Jurnaliştii răpiţi în Irak au reacţionat diferit la aflarea veştii

Ovidiu Ohanesian, unul dintre cei trei jurnalişti răpiţi în 2005 în Irak, a declarat ieri, pentru Mediafax, că este surprins de aducerea în ţară a lui Hayssam şi că rămâne de văzut dacă acesta va vorbi, pentru că are foarte multe de spus. „Este o surpriză neaşteptată, cel puţin pentru mine. Nu credeam că o să-l aducă cineva în viitorul apropiat şi nici chiar în cel îndepărtat. (…) Rămâne de văzut dacă acesta va vorbi, pentru că are foarte multe de spus, de la evaziune fiscală, oameni politici mânjiţi, terorism, răpiri, până la trafic internaţional cu armament. Sunt foarte multe dosare despre care nimeni nu a mai vorbit după fuga teroristului”, a declarat Ohanesian. În schimb, Sorin Mişcoci, care în prezent este cameraman oficial al şefului statului, a explicat că „eram convins că o să se întâmple, nu ştiam când, pentru că preşedintele a promis că îl aduce în ţară”. În opinia lui Marie Jeanne Ion (cel de-al treilea dintre jurnaliştii răpiţi în Irak), exprimată pentru Mediafax, aducerea lui Hayssam este „doar un pas normal” într-o societate civilizată, ea adăugând: „Îmi aduc aminte cum era să mor, aşa că aş cam vrea să ştiu de ce am ajuns în situaţia respectivă. (…) Şi, este adevărat, trebuie să remarc că a fost făcută o promisiune şi s-a respectat, deşi foarte puţină lume credea”.