Justiţia rusă l-a eliberat, sub supraveghere, pe opozantul Navalnîi

0
403
Aleksei Navalnîi

Un tribunal rus a decis, ieri, eliberarea temporară a opozantului rus Aleksei Navalnîi, care se află însă sub restricţii de călătorie, în timp ce aşteaptă rezultatul apelului la sentinţa de condamnare la cinci ani de închisoare, relatează Reuters şi AFP. Procurorii au decis că Navalnîi, unul dintre cei mai mari critici ai preşedintelui Vladimir Putin, poate aştepta decizia la domiciliul său din Moscova. Acesta a fost găsit vinovat joi într-un dosar de deturnare de fonduri şi condamnat la cinci ani de închisoare într-o tabără de muncă, fiind arestat chiar în sala de judecată, într-un tribunal din Kirov. 209 manifestanţi au fost arestaţi în cursul nopţii de joi spre vineri la Moscova, unde mii de persoane s-au adunat joi seara pentru a denunţa condamnarea lui Navalnîi, a anunţat ieri o organizaţie neguvernamentală rusă, relatează AFP. Majoritatea au fost eliberate şi pentru o parte dintre ei s-au întocmit procese verbale pentru tulburarea ordinii publice, potrivit site-ului. Şi secretarul general al Consiliului Europei (CoE), Thorbjorn Jagland, a îndemnat, joi seara, la eliberarea opozantului rus, până la pronunţarea unei hotărâri definitive împotriva acestuia. El s-a declarat „preocupat” de faptul că hotărârea pronunţată de Tribunalul din Kirov „se traduce prin încarcerarea imediată, înainte ca hotărârea să fie definitivă”, se arată într-un comunicat al secretarului general.