Dragnea contra Dragnea

Vicepremierul Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, s-a aflat miercuri la Târgu Jiu, unde a vorbit despre regionalizare, obsedantul său proiect, care a devenit deja un pariu personal, menit să-i rebranduiască politic imaginea, relativ boţită, spre a-i rămâne legat numele de acest demers. Deşi a afirmat nu de mult, la Sibiu, că nu există, deocamdată, un proiect oficial care să ateste „cum va arăta România regionalizată”, Liviu Dragnea ştie, neîndoielnic, versiunea oficială, ţinută la sertar, dar pe care n-o dezvoltă, spre a nu incita spiritele în teritoriu. Ce vrea vicepremierul nu se prea înţelege, aşa că a devenit… propriul său adversar. Reorganizarea administrativ-teritorială şi, implicit, descentralizarea, este o discuţie mai veche şi în 2011 fostul premier, Emil Boc, dar şi preşedintele Traian Băsescu afişau deplină determinare în materializarea ei, vorbindu-se chiar de „asumarea răspunderii” de către guvernul de atunci pe proiectul de lege. Ceea ce nu s-a mai întâmplat, e drept şi datorită partenerului de coaliţie, UDMR, cu care nu s-a găsit formula de compromis, dar şi imposibilităţii revizuirii Constituţiei. Neaducând nimic nou în mesajele legate de regionalizare, rostogolind tot clişeele discutabile, precum mai buna absorbţie a fondurilor europene şi apropierea autorităţilor de cetăţeni, Liviu Dragnea bate apa în piuă prin şabloanele anunţate. Alimentând mai de grabă scepticismul şi nicidecum încrederea în virtuţile proiectului său. Şi dacă îşi doreşte referendum în toamnă, pentru modificarea Constituţiei, spre a avea regiuni de la 1 ianuarie 2014, atunci ar cam fi momentul să se cunoască şi cum va arăta „harta regiunilor”. Deşi poate a ţinuturilor, entitate administrativă proprie României, ar fi fost mai inspirată. Dar Liviu Dragnea se doreşte mare tactician, apt să întreţină suspansul, deloc dispus să dea apă la moară clevetitorilor. Problema lui Liviu Dragnea este… Liviu Dragnea. Fără a fi bănuit de vreo anvergură intelectuală, lasă de la o vreme impresia că inclusiv expertiza administrativă, conferită de vechime, este îndoielnică. Şi abilitatea, „şmecheria politică” care i se atribuie în „Dosarul de politician” de pe realitatea.net, care i-a potenţat ascensiunea suspectă, s-a cam epuizat. În curând va veni decontul. Şi se pare că simte acest lucru. O discuţie mult mai aplicată despre regionalizare a avut loc la Zalău, unde autorităţile locale şi judeţene din Bistriţa-Năsăud, în prezenţa ministrului delegat pentru Dialog Social, Adriana Doina Pană, au exprimat puncte de vedere de luat în seamă, opinând că aceasta trebuie făcută pe principii ştiinţifice, nu pe baza unor sentimentalisme. Se spune că justiţia imanentă chiar există. După ce, în 2000, Liviu Dragnea s-a despărţit cu seninătate de PD şi Adriean Videanu, după ce le-a ţinut lumânarea politică lui Adrian Năstase şi Mircea Geoană, fără a lăsa vreo lacrimă, rămăsese de urmărit alesul următoarei trădări. Fiindcă „deşteptăciunea” se poate dispensa de caracter, excesul de caracter fiind chiar o probă de neseriozitate în lumea politică. La Târgu Jiu, în cadrul discuţiilor circumscrise „consultării populaţiei”, unde părerile nu puteau decât coincide cu ale „centrului”, Liviu Dragnea, s-a arătat de-a dreptul banal, tern, improvizând câteva afirmaţii, apte a constitui materia primă pentru o ştire de presă, cum a fost aceea că preşedintele Ion Călinoiu reprezintă o soluţie pentru viitoarea preşedinţie a Consiliului regional Oltenia. Probabil. Dacă a dorit să ia „pulsul”, cum îndeobşte se obişnuieşte, şi percepţia nu-l înşeală, atunci a înţeles că pulsul e slab, adică neîncrederea e mare.