Dolj: Primarul din Țuglui reținut

0
400

Din cercetările efectuate până în prezent, pe baza probatoriului existent la dosar, s-a stabilit că, în perioada 2008 – 2012, învinuitul Paulică Neagoe, de 58 de ani, primarul comunei Ţuglui, Dolj, prin procedura de achiziţii directe de produse, a acceptat la plată facturi pentru produse şi bunuri a căror valoare a fost supraevaluată, preţurile acestora depăşind cu mult preţurile existente pe piaţă la momentul efectuării achiziţiilor, plătind din bugetul local suma totală de 815.800 lei.

Prejudiciul cauzat prin efectuarea acestor plăţi a fost calculat ca rezultat dintre diferenţa dintre sumele plătite în mod nejustificat şi costurile reale şi este de aproximativ 450.000 lei.