Luis Barcenas, fostul trezorier al Partidului Popular (PP), aflat în arest, era aşteptat ieri la Madrid, pentru a fi audiat de către un judecător. El a fost convocat după publicarea marţi, 9 iulie a.c., a unor documente în manuscris, care demonstrează, potrivit cotidianului „El Mundo”, că Mariano Rajoy şi alţi lideri ai PP au încasat sume ilegale în anii ’90. Odată cu publicarea mai multor mesaje prin SMS atribuite lui Mariano Rajoy şi Luis Barcenas, acelaşi ziar a creat „o nouă întorsătură” a lucrurilor. Fiindcă mesajele atestă, potrivit „El Mundo”, că şeful Guvernului „a cerut negarea existenţei unor conturi secrete şi a unor suplimente salariale”. „Mariano Rajoy a menţinut un contact direct şi permanent” cu Luis Barcenas cel puţin până în martie a.c., când scandalul privind o posibilă finanţare ilegală a partidului a izbucnit, mai menţionează ziarul. Strigând „Hoţii” şi „Aici este peştera lui Ali Baba”, mai multe zeci de manifestanţi s-au adunat duminică în faţa sediului PP din Madrid. „În faţa unei situaţii dificile cu care se confruntă Spania, Partidul Socialist a cerut demisia imediată a şefului Guvernului, Mariano Rajoy”, a menţionat liderul socialist, Alfredo Perez Rubalcaba, în cursul unei conferinţe de presă la Madrid, adăugând că partidul său a rupt, în consecinţă, „orice relaţie cu PP”. Partidul Popular (conservator), care dispune de o majoritate absolută în Congresul Deputaţilor dupăalegerile din noiembrie 2011, a considerat ca „jalnică” această cerere. „Este lamentabil că Rubalcaba, în disperarea sa, solicită demisia din cauza minciunilor unui prezumat delicvent”, a spus Carlos Floriano, vice-secretar al PP. „SMS-urile publicate sunt o încercare de şantaj privat prin care Barcenas n-a obţinut nimic”, a adăugat el. Luis Barcenas este implicat în două anchete separate: într-una el a fost plasat deja în detenţie provizorie, la 27 iunie, pentru implicare prezumată într-o vastă afacere de corupţie denumită Gurtel. În alta, el este în centrul unui scandal legat de posibila contabilitate ocultă a PP, la care anchetează justiţia spaniolă de la sfârşitul lunii ianuarie. Potrivit dezvăluirilor făcute de principalele cotidiene ale ţării, „El Pais” şi „El Mundo”, încă din luna ianuarie, mai mulţi lideri ai partidului, între care Mariano Rajoy, au încasat sume complementare, sub formă de salarii ilegale, din partea unor antreprize private. Rajoy a dezminţit acest lucru, socialiştii i-au cerut însă demisia. „El Mundo” vorbeşte însă de faptul că liderii PP au încasat timp de 20 de ani salarii nedeclarate. La 14 martie a.c., Luis Barcenas, furios, a afirmat că Rajoy minte, potrivit „El mundo”, care sugerează că fostul trezorier s-a decis să vorbească cu presa „pentru a dezvălui adevărata contabilitate a partidului”. Justiţia va încredinţa cele două dosare unui judecător al Instanţei Naţionale din Madrid, Pablo Ruz.