Anchetă la Secţia 4 Poliţie Craiova, după ce un tânăr a declarat că a fost bătut de poliţişti

0
1270

Doi agenţi de poliţie şi un elev aflat în practică, toţi trei de la Secţia 4 Poliţie Craiova, sunt cercetaţi de ofiţerii Compartimentului de Control Intern din cadrul IPJ Dolj, după ce un tânăr de 25 de ani, din Craiova, care a ajuns la spital cu fractură de mandibulă, a declarat că l-au agresat. Din primele verificări se pare că totul s-a petrecut în noaptea de duminică spre luni, în urma unui scandal pe care tânărul de 25 de ani, împreună cu alţi doi prieteni, l-au provocat în cartierul craiovean Brazda lui Novac, refuzând să se legitimeze şi să meargă la Poliţie. Oamenii legii spun că au fost nevoiţi să-i imobilizeze şi să-i încătuşeze pe tineri pentru a-i putea duce la sediul subunităţii. La finalul anchetei urmează să fie dispuse măsurile corespunzătoare.

Cosmin Tudor, de 25 de ani, din Craiova, a ajuns, în noaptea de duminică spre luni, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, acuzând dureri de mandibulă, dar şi în zona abdominală şi toracală, afirmând că a suferit şi o pierdere temporară a stării de conştienţă. Craioveanul a declarat că a fost bătut de poliţişti. Întrucât s-a dovedit că avea fractură de mandibulă, acesta a fost internat în cadrul unităţii medicale. „Tânărul a ajuns la spital în cursul nopţii, a fost investigat, întrucât acuza dureri şi s-a stabilit că suferise fractură de mandibulă. A fost internat în Clinica de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială, iar în acest moment este conştient şi stabil”, ne-a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, dr. Cristina Geormăneanu.

Cosmin Tudor

Ca urmare a declaraţiei tânărului, a fost demarată o anchetă pentru a se stabili cu exactitate ce s-a întâmplat. Din primele verificări, se pare că tânărul a ajuns în spital în urma unui scandal pe care chiar el îl provocase, în cartierul craiovean Brazda lui Novac. Conform reprezentanţilor IPJ Dolj, în noaptea de duminică spre luni, în intervalul orar 00.35-00.40 la dispeceratul Poliţiei doljene s-au înregistrat trei apeluri similare, pe numărul de urgenţă 112, de la locatari din cartierul craiovean Brazda lui Novac care reclamau că, într-o parcare, un grup de tineri tulbură liniştea publică ascultând muzică la maximum dintr-un autoturism, consumă băuturi alcoolice, vorbesc tare şi folosesc un limbaj indecent. La faţa locului a fost trimis un echipaj de ordine publică de la Secţia 4 Poliţie Craiova, care a găsit un grup format din șase tineri, chefuind, strânşi lângă o maşină. Oamenii legii le-au cerut să părăsească zona, iar trei dintre ei s-au conformat şi s-au îndreptat spre casele lor. Ceilalţi trei, fiind într-o stare avansată de ebrietate, s-au luat la ceartă cu poliţiştii, înjurându-i şi refuzând să se legitimeze. Cei trei poliţişti care formau echipajul de ordine publică – doi agenţi de poliţie şi un elev aflat în practică la Secţia 4 Poliţie –, i-au imobilizat pe scandalagii, i-au încătuşat, şi i-au dus la sediul subunităţii. Aici au fost identificaţi, stabilindu-se că este vorba despre trei craioveni de 25, 26, respectiv 28 de ani. Poliţiştii i-au amendat, pentru încălcarea prevederilor Legii 61/1991 privind ordinea şi liniştea publică, tinerii de 26 şi 28 de ani cu câte 500 de lei, iar cel de-al treilea, care a fost şi cel mai agresiv, a fost sancţionat cu amendă în valoare de 700 de lei. De la Poliţie, însă, craioveanul de 25 de ani, Cosmin Tudor, a ajuns direct la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.

Ieri dimineaţă, din dispoziţia conducerii IPJ Dolj, ofiţerii Compartimentului de Control Intern au demarat cercetarea incidentului în care au fost implicaţi cei trei agenţi de la Secţia 4 Poliţie Craiova, după ce l-au audiat şi pe tânărul internat în spital.

„Conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj a dispus demararea unor verificări pe care le efectuează Compartimentul de Control Intern, cu privire la evenimentul reclamat de craiovean, urmând la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile corespunzătoare”, a declarat comisar-şef Adrian Căpraru, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.