Adrian Mititelu s-a arătat nemulţumit de termenul de judecată impus în procesul deschis de DNA contra lui Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, solicitând devansarea termenului de judecată, impus pentru 12 septembrie, iar motivele au fost enumerate ieri pe site-ul fcuniversitatea.ro. „Sesizare făcută către preşedintele completului de judecată cu privire la faptul că inculpaţii Sandu Mircea, Dragomir Dumitru şi FRF continuă să săvarşească infracţiuni cu privire la FC Universitatea Craiova, în sensul că aceştia au pus la cale, împreună cu alte persoane, înfiinţarea unui club sportiv cu un nume similar, cu scopul vădit de a substitui FC Universitatea Craiova, inculpaţii încurajând pe cale oficială şi făcând referiri mincinoase în mass media cu privire la continuitatea FC Universitatea Craiova. Inculpaţii refuză, în mod ostentativ şi repetat, să trateze cu respect FC Universitatea Craiova, refuzând sa înregistreze actele clubului la Registratura FRF, şicanându-i pe angajaţii delegaţi de către club prin impunerea de multe ore de aşteptare, solicitarea de aprobare a diversor persoane din cadrul FRF, care nu sunt in instituţie şi care nu necesită astfel de aprobări, pentru a înregistra actele clubului. De asemenea, la instigarea lui Sandu Mircea, Dragomir Dumitru şi FRF, primarul Vasilescu al Craiovei a dat dispoziţie, în afara legii, ca FC Universitatea Craiova să nu mai aibă acces în Complexul sportiv «Ion Oblemenco», aceasta semnând şi un contract de asociere cu o persoană juridică privată, cu scopul declarat de a înfiinţa un nou club care să evolueze direct în cadrul Ligii a II-a, fără a mai ţine cont de prevederile legale si regulamentare în vigoare, club care sa substituie FC Universitatea Craiova în competiţiile naţionale fotbalistice. Având în vedere aceste acţiuni, FC Universitatea a solicitat preschimbarea termenului de judecată din 12 septembrie 2013, pentru o dată cât mai apropiată” se arată în comunicatul lui Mititelu.
Olguţa Vasilescu: „Mititelu nu va face echipă”
Primarul Lia Olguţa Vasilescu a vorbit ieri despre „legitimitatea” clubului CS Universitatea Craiova, confirmând că acesta este continuatorul de drept al Ştiinţei. Primarul a reiterat ideea conform căreia Adrian Mititelu nu va reuşi să-şi readucă echipa în competiţii. „Nu mă interesează echipa domnului Mititelu, este liber să facă ce crede dumnealui de cuviinţă. Din punctul meu de vedere, dacă aş fi avut măcar o singură urmă de încredere că va face echipă, nu aş fi mers mai departe cu acest proiect. Nu mai primesc ameninţări, dar mi se scrie pe facebook să nu recunoaştem altă echipă decât Universitatea Craiova. Eu spun că e tot Universitatea Craiova, ba chiar mai mult, e clubul-mamă. Şi dacă e cea recunoscută de gloriile care au făcut performanţă, asta trebuie să fie Universitatea Craiova, şi nu alta” a declarat Lia Olguţa Vasilescu.