Premii pentru elevii din parohia Secui

0
422

Biserica „Sfântul Nicolae” din localitatea doljeană Secui desfășoară un amplu parteneriat cu Școala Generală din localitate, împletind activitățile didactice cu cele catehetice. Astfel, pe întreg parcursul anului școlar, elevii din Secui își pregătesc practic lecția de Religie în tinda bisericii, alături de preotul Marius Preda. „Scopul activităților catehetice este de a familiariza tinerii cu învățătura practică a Bisericii. Pe lângă lecțiile predate, elevii au participat la slujbele religioase, au învățat care sunt veșmintele preoțești și sfintele vase, au învățat rugăciuni etc., cei mai buni dintre participanți fiind premiați de parohie pentru perseverența în învățare și dragostea de cele sfinte. În acest sens, au primit diplome de merit, icoane și bani”, a declarat preotul Marius Preda, parohul credincioşilor din Secui, pentru Biroul de presă al Mitropoliei Olteniei. Premierea a avut loc în Biserica „Sfântul Nicolae” din localitate, după slujba Sfintei Liturghii.