Guvernul începe negocierile cu FMI pentru un nou acord

0
470

Guvernul va începe în această lună negocierile cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) pentru încheierea unui nou acord de tip preventiv, a anunţat premierul Victor Ponta, după ce Consiliul Director al FMI a avizat, săptămâna trecută, cu trei derogări, ultimele evaluări cu România. „Avem astăzi (n.r. – ieri) un memorandum prin care, în mod oficial, luăm act de încheierea cu bine a acordului cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială. Eu cred că este un lucru bun pentru România că am încheiat cu bine şi vă mulţumesc tuturor celor care aţi făcut eforturi, vorbesc de toţi miniştrii care aţi fost implicaţi, şi nu ştiu de ce s-ar fi bucurat atâţia să dăm greş, de parcă murea doar capra noastră, nu murea toată capra ţării! Mă bucur că s-a încheiat cu bine şi o să vă autorizăm în mod oficial să facem cererea pentru un nou acord, în aceleaşi condiţii, adică, nu luăm bani, nu ne trebuie bani, avem posibilitatea să ne împrumutăm pe pieţele private, dar pentru nişte scopuri şi nişte obiective pe care după aceea le veţi negocia, probabil, după vizita doamnei preşedinte Lagarde”, a precizat premierul, la începutul şedinţei de Guvern. Autorităţile au precizat anterior că doresc ca noul acord să fie încheiat pentru o perioadă de doi ani. Surse guvernamentale afirmau miercuri că este posibil ca oficialii Comisiei Europene să nu mai dorească să participe la un nou astfel de acord.

Acordul României cu FMI şi UE, în valoare de 5 miliarde de euro, a fost tratat de autorităţile române ca preventiv, fără să fie trase fonduri. Înţelegerea a fost parafată în primăvara anului 2011, în continuarea acordului început în 2009, şi trebuia să se încheie în martie 2013. Board-ul FMI a aprobat în martie cererea autorităţilor române de extindere cu trei luni a acordului, până la sfârştul lunii iunie, astfel încât Guvernul să aibă timp să reducă arieratele şi să adopte măsuri de îmbunătăţire a managementului companiilor de stat. Directorul general al FMI, Christine Lagarde, se va afla în vizită în România în perioada 15-16 iulie, urmând să susţină la Bucureşti un discurs despre identificarea unei „noi paradigme de creştere” economică în regiune.