Concertele lui Vivaldi inspirate din cele patru anotimpuri, prezentate în patru cartiere craiovene

0
517

În perioada 6-9 iulie, craiovenii sunt așteptați la concert chiar la ei în cartier pentru a asculta una dintre cele mai îndrăgite creații muzicale clasice și cea mai cunoscută a compozitorului Antoniu Vivaldi – „Anotimpurile” („Le quattro stagioni”). Invitația vine din partea Filarmonicii „Oltenia”, care pleacă într-un… turneu în oraș, prezentând patru concerte în cadrul stagiunii estivale a instituției, toate seara, cu începere de la ora 21.00, în aer liber.

Primul va avea loc sâmbătă, 6 iulie, în cartierul Craioviţa Nouă (zona Poştei), iar următoarele se vor desfășura duminică, 7 iulie, în cartierul Valea Roşie (zona pieţei), luni, 8 iulie, în cartierul Rovine (Parc), și marţi, 9 iulie, în cartierul Brazda lui Novac (zona Grădiniţei „Căsuţa cu poveşti”). Va interpreta Orchestra de Cameră a Filarmonicii „Oltenia” condusă de Radu Popa, în prezent dirijor permanent al Filarmonicii „Banatul” din Timişoara.

Invitat este violonistul Gabriel Croitoru – solist concertist al Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploieşti și profesor de vioară la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. A cântat în mai mult de 500 de concerte ca solist pe tot cuprinsul Europei şi Asiei, iar în primăvara anului 2008 a câştigat concursul organizat de Ministerul Culturii pentru încredinţarea spre folosinţă a viorii Guarnieri 1731, care i-a aparţinut lui George Enescu.