Regrete cosmetizate la încetarea mandatului viceprimarului Craiovei

Florentin Tudor, fost viceprimar al Craiovei până deunăzi, n-a mai fost prezent la ultima şedinţă a Consiliului Local Municipal, în care s-a luat act de vacantarea postului, prin menţinerea de către instanţa supremă (Decizia nr. 5599/5 iunie a.c.) a stării sale de incompatibilitate constatate de ANI. S-au spus, de către câţiva consilieri locali, unele lucruri cumsecade, de circumstanţă, amestecându-se sentimentele fireşti de regret, discret cosmetizate, cu cele realmente raţionale, parţial evocate. Consilier local municipal din partea social-democraţilor, Florentin Tudor n-a avut răgazul de timp să impresioneze, în vreo împrejurare, prin competenţa sa administrativă şi nici printr-o vrednicie vizibilă sau solicitudine deplină în slujba cetăţeanului. Deşi s-ar putea ca, apăsat fiind de povara deloc uşoară dusă pe umeri, percepţia noastră să fie deformată. Problema este alta, mult mai serioasă: la data desemnării sale ca viceprimar al Craiovei, Florentin Tudor se afla deja în stare de incompatibilitate, menţinută de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Craiova, prin Sentinţa Civilă nr.488/19 octombrie 2011. Că mai avea la dispoziţie o cale de atac – recursul – prevăzută de legiuitor, nu însemna automat că aceasta era o formalitate şi, în consecinţă, putea fi desconsiderată soluţia Curţii de Apel Craiova. Şi asta nu-i o altă poveste, ci tocmai expresia unei atitudini nu uşor de etichetat. Putem fi de acord cu altceva: fapta pentru care fostul viceprimar Florentin Tudor fusese declarat incompatibil de ANI nu era un capăt de ţară, dar, cum s-a văzut, CCR a respins, la 29 aprilie a.c., toate excepţiile de neconstituţionalitate privind prevederile din legile referitoare la activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate. Şi, în logica lucrurilor, când acestea sunt cum sunt, nu se putea conta pe o altă decizie a CCR. Cartoful fierbinte, dacă ne putem exprima aşa, s-a întors în mâinile celor care l-au încurajat pe Florentin Tudor să se dorească viceprimar al Craiovei, în temeiul unei activităţi politice mai mult sau mai puţin consistente. Deşi astfel de reflecţii sunt apă de ploaie. Înţelegem acum că viitorul viceprimar ce va fi desemnat pe postul vacantat, indiferent de numele lui, va aparţine UNPR, alăturat USL, după ce în campania electorală pentru alegerile locale de anul trecut s-a aflat totalmente pe altă baricadă. Dar cum singura competenţă a UNPR rămâne „interesul naţional” şi, pe cale de consecinţă, şi „interesul local”, totul e în regulă. Până la urmă, cum este şi firesc, primarul în exerciţiu nu-şi poate dori altceva decât o majoritate cât mai confortabilă la nivelul Consiliului Local Municipal, care să-i asigure fără dureri de cap susţinerea tuturor demersurilor administrative, în nişte circumstanţe economice asupra cărora nu mai trebuie insistat. Mai clar, UNPR primeşte un post de viceprimar, pe care îl decontează prin votul dezinteresat al consilierilor săi. În politică, „dă-mi ca să-ţi dau” este de mult o cutumă.