Polonezul cu Peugeot-ul încărcat de canabis, pedeapsă redusă la apel

0
347

Cetăţeanul polonez în vârstă de 33 de ani prins în octombrie 2012, la PTF Calafat, cu maşina „burduşită” cu aproape 8 kilograme de canabis şi condamnat la 6 ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri de risc a obţinut reducerea pedepsei la apel. Curtea de Apel Craiova i-a redus pedeapsa la 5 ani de închisoare, tot cu executare, în luna aprilie, însă polonezul nu a fost mulţumit şi a făcut recurs. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţă care, luna aceasta, a menţinut arestarea preventivă a inculpatului, următorul termen de judecată fiind stabilit pe 24 iulie a.c.

Cetăţeanul polonez Edward Jankowiak, în vârstă de 33 ani, se prezenta, duminică, 7 octombrie 2012, în jurul orei 12.00, la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Calafat, la volanul unui autoturism marca Peugeot 307, cu numărul DW-802-NU. Bărbatul era însoţit de o prietenă, Natalia Wosinek, de 22 ani, ambii având domiciliul în localitatea Wroclaw. Cei doi veneau din Grecia şi se îndreptau către Polonia. Poliţiştii de frontieră doljeni le-au verificat celor doi documentele, apoi au făcut un control amănunţit asupra autoturismului, folosind câinele de serviciu. În momentul în care acesta a semnalat existenţa unor substanţe stupefiante în maşină, poliţiştii şi lucrătorii vamali au luat „la puricat” toată maşina, la finalul operaţiunii, din roata de rezervă, dar şi de sub scaunele din faţă fiind scoase, în total, 20 de colete învelite în folie de plastic, care conţineau o substanţă vegetală de culoare maronie.

S-a stabilit că este vorba despre 7,72 kilograme de substanţă care, în urma testelor preliminare, s-a dovedit a fi canabis. Autoturismul a fost indisponibilizat la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Dolj, pe numele celor doi cetăţeni polonezi s-au întocmit acte premergătoare de cercetare penală şi au fost anunţaţi poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova şi procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, după cum anunţau la momentul respectiv reprezentanţii STPF Dolj.

Ofiţerii BCCO Craiova şi procurorul de caz au ajuns la Calafat, în urma audierii, faţă de cetăţeanul polonez fiind dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore. O zi mai târziu, pe 8 octombrie, Jankowiak a fost prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru introducere în ţară de droguri de risc şi trafic internaţional de droguri de risc, instanţa emiţându-i mandat pentru o perioadă de 29 de zile. Mandatul a fost prelungit de mai multe ori, polonezul fiind şi la ora actuală în Penitenciarul Craiova.

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova l-au trimis în judecată doar pe bărbat, pentru introducere în ţară şi trafic internaţional de droguri de risc, pe 14 noiembrie 2012 dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj. Luni, 21 ianuarie a.c., instanţa a pronunţat soluţia în dosar. Judecătorii l-au găsit vinovat, mai ales că acesta a recunoscut comiterea faptei, şi l-au condamnat pe Edward Jankowiak la 6 ani de închisoare şi la plata sumei de 3.100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, menţinând, în plus, şi arestarea preventivă faţă de el. Cum sentinţa nu a fost definitivă, inculpatul a declarat apel, care s-a judecat la Curtea de Apel Craiova.

Pe 12 aprilie a.c., magistraţii Curţii de Apel Craiova i-au admis apelul cetăţeanului polonez şi i-au redus pedeapsa cu un an, menţinându-i arestarea preventivă. „Desfiinţează sentinţa penală, în parte, sub aspectul individualizării executării pedepsei. Reduce pedeapsa închisorii aplicată inculpatului de la 6 ani închisoare la 5 ani închisoare. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate. Deduce în continuare detenţia preventivă de la 21.01.2013 la zi şi menţine starea de arest a inculpatului”, se arată în încheierea de şedinţă a Curţii de Apel Craiova de pe 12 aprilie.

În încercarea de a scăpa şi mai uşor, Jankowiak a formulat şi recurs. Acesta a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţă care, pe 5 iunie a.c., a menţinut arestarea preventivă a inculpatului, măsura fiind considerată legală şi temeinică, următorul termen de judecată fiind stabilit pe 24 iulie a.c.