Astăzi : Cea de-a opta conferinţă din cadrul proiectului „Antreprenor 2.0”

0
325

Cea de-a opta conferinţă din cadrul proiectului „Antreprenor 2.0” va fi organizată la Craiova, astăzi, la Hotel Helin Aeroport, începând cu ora 8:30. Participarea la program e gratuită, înscrierile se fac folosind formularul de înregistrare. Marius Ghenea, antreprenor de succes şi business angel, Peter Barta, CEO FPP şi business angel, reprezentanţi ai Microsoft România şi antreprenori  locali vor lua parte la conferinţa regională şi îi vor învăţa pe participanţi cum să-şi valideze ideile de afaceri sau cum să folosească instrumentele online în dezvoltarea afacerii. „Antreprenor 2.0” este un proiect cofinanţat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.

„Antreprenor 2.0” este un proiect implementat de Fundatia Post-Privatizare şi partenerii săi şi presupune organizarea unor conferinţe regionale în marile oraşe, urmate de sesiuni de workshop şi consultanţă one-to-one în urma cărora să se găsească 24 de afaceri care să primească sprijin financiar în valoare de 300.000 de lei (12.500 lei pentru fiecare startup). Etapele pe care doritorii trebuie să le parcurgă sunt simple: trebuie să-şi înscrie idea de afacere sau afacerea recent pornită în formularul de înregistrare şi să participe la conferinţa regională; la finalul conferinţei un juriu format din antreprenori consacraţi va alege în baza formularului de înscriere 50 de idei care vor trece în următoarea etapa a proiectului – sesiunile de workshopuri.

Doar 20 de participanţi vor trece în următoarea fază

La terminarea workshopurilor doar 20 de participanţi cu cele mai bune idei vor trece în următoarea fază – sesiunea de mentorat one-to-one, unde timp de 3 săptămâni, alături de consultanţii din program, vor fi ajutati să-şi demareze afacerile şi să îşi construiască o strategie de dezvoltare. Afacerea demarată şi strategia de dezvoltare finalizată vor fi analizate de un juriu format din antreprenori, consultanţi şi oameni de afaceri. După analiză, trei startup-uri vor fi alese să primească sprijin financiar. Scenariul este acelasi pentru toate cele opt oraşe, astfel că la final 24 de startupuri vor primi premii în valoare totală de 300.000 de lei.

 

Péter Barta, mentor Antreprenor 2.0 :

“Faptul că la finalul acestui program vor fi 24 de idei care vor fi premiate sunt convins că va declanşa spiritul de competiţie din fiecare aplicant şi îsi va dori să performeze, iar acest lucru nu poate decât să ne bucure şi să ducă la un concurs echilibrat, cu proiecte de foarte bună calitate care vor face ca deciziile mentorilor să fie dificil de luat”