BERD : Împrumutul de 80 milioane euro va facilita accesul la finanţare a IMM-urilor

0
438

BERD va acorda în perioada următoare un împrumut de 80 milioane euro acordat Băncii Comerciale Române (BCR), pentru sub-creditarea întreprinderilor mici şi mijlocii. Împrumutul, care va fi acordat în două tranşe egale, va sprijini afacerile locale, care sunt încă afectate de criza financiară globală. Deoarece România dă semne de redresare economică, este foarte important să se îmbunătăţească accesul companiilor la finanţare. 

BCR va acorda finanţare întreprinderilor mici şi mijlocii sub formă de credite de investiţii, facilităţi de creditare, credite pentru capital de lucru, finanţare pentru leasing, factoring şi alte instrumente de finanţare, cu accent special pe agricultură şi agri-business. Creditele acordate companiilor vor fi disponibile atât în euro cât şi în lei.

Valoarea totală cofinanţată , peste 1 miliard euro

BCR este o bancă de top care, împreună cu parteneri internaţionali, susţine întreprinderile mici şi mijlocii să dezvolte proiecte viabile prin programme de finanţare competitive. Începand cu anul 2000, BCR a finanţat peste 10 000 de astfel de proiecte (din fonduri proprii sau din fonduri împrumutate de la instituţiile financiare internaţionale), pentru care valoarea totală cofinanţată a fost de peste 1 miliard euro. “Am lucrat îndeaproape cu BCR de mulţi ani şi suntem încântaţi să intensificăm cooperarea prin acest nou proiect. Acest lucru demonstrează angajamentul continuu al BERD şi BCR de a sprijini economia locală şi, în special, segmentul IMM-urilor. Acest nou proiect va sprijini în continuare dezvoltarea sectorului IMM-urilor din România, care este vitală pentru redresarea economică a ţării”, a declarat Jean-Marc Peterschmitt, Director pentru Europa Centrală şi de Sud-Est.

Angajament pe termen lung

Împrumutul de 80 milioane euro face parte din Planul Comun de Acţiune al Instituţiilor Financiare Internaţionale pentru creşterea economică în Europa Centrală şi de Sud-Est, lansat în noiembrie 2012. Acest plan este un răspuns direct la impactul continuu al problemelor din zona euro asupra economiilor din Europa emergentă şi include angajamente în valoare totală de peste 30 milarde euro pe o perioadă de doi ani. “Sprijinirea IMM-urilor din România şi dezvoltarea acestora constituie un pilon de bază al strategie BCR. Acordul pe care îl avem cu BERD consolidează acest angajament pe termen lung şi reprezintă un vot de încredere din partea partenerului nostru stabil. Aş dori să subliniez în continuare faptul că o mare parte din acest parteneriat de finanţare este în moneda locală, conform strategiei noastre de a elimina treptat potenţialele surse de vulnerabilitate care apar ca urmare a creditării în valută. Cred că vom găsi oportunităţi sustenabile pentru a profita din plin  de aceste tip atractiv de finanţare”, a subliniatTomas Spurny, CEO al BCR.


Împrumutul de 80 milioane euro face parte din Planul Comun de Acţiune al Instituţiilor Financiare Internaţionale pentru creşterea economică în Europa Centrală şi de Sud-Est, lansat în noiembrie 2012. Acest plan este un răspuns direct la impactul continuu al problemelor din zona euro asupra economiilor din Europa emergentă şi include angajamente în valoare totală de peste 30 milarde euro pe o perioadă de doi ani.