Turcia: Poliţia a evacuat total, sâmbătă, parcul Gezi, dar manifestaţiile continuă

0
381

Poliţia turcă a evacuat total, sâmbătă, parcul Gezi din Istanbul, de unde a pornit mişcarea de contestare populară, fără precedent în Turcia din 2002, dispersând toţi manifestanţii, care anunţaseră în cursul aceleiaşi zile continuarea protestelor. Scutierii, cu vehicule blindate, erau prezenţi în număr mare în zona parcului şi a pieţei Taksim. Cu toate astea, nici o confruntare nu a fost semnalată în cursul serii de sâmbătă. După ce au degajat piaţa Taksim, forţele de ordine au pătruns în parc, bastionul frondei antiguvernamentale care agită Turcia de două săptămâni, şi au dispersat toţi manifestanţii, recurgând la mai multe arestări. Premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, îi somase, în cursul aceleiaşi zile, pe protestatari să evacueze zona până ieri, altfel va ordona poliţiei să intervină. „Avem o reuniune publică mâine (n.r. – ieri) la Istanbul. Spun clar: dacă piaţa Taksim nu va fi evacuată, forţele de securitate ale acestei ţări vor începe să o evacueze. Să rămâneţi acolo nu are nici un sens, deoarece dosarul este de acum în mâinile justiţiei (…) Nu ştiu care va fi decizia justiţiei, dar să tranşeze pentru sau împotriva (menţinerii parcului), va avea loc un vot popular la Istanbul (…) şi noi vom respecta rezultatul acestui vot”, a declarat Erdogan în faţa câtorva mii de susţinători reuniţi de partidul său la periferia Ankarei. Premierul a promis, joi, să nu se atingă de parcul Gezi atât timp cât justiţia îşi urmează cursul, în sensul de a stabili dacă proiectul de reamenajare a acestuia este sau nu legal, un gest considerat drept o mică victorie pentru manifestanţi. Şi în capitala Ankara, peste 10.000 de manifestanţi s-au reunit, sâmbătă seară, în jurul unui parc situat în districtul Kavaklidere, în timp ce alţi 3.000-4.000 de protestatari s-au reunit în apropiere, lângă ambasada Statelor Unite. Ieri, organizaţia Solidaritate Taksim, care coordonează mişcarea de contestare a premierului, a denunţat violenţele comise de poliţie în timpul asaltului asupra parcului Gezi. „Acest atac brutal condus de poliţie trebuie să înceteze. Partidul politic aflat la putere este cel care va fi responsabil de evenimentele de astăzi şi de mâine”, scrie organizaţia într-un comunicat, unde denunţă că „sute de manifestanţi răniţi” şi zeci de persoane au fost lovite de „gloanţe de cauciuc”. Noi demonstraţii, atât în favoarea, cât şi împotriva guvernului turc, au fost convocate şi pentru ieri la Istanbul. Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), al primului ministru, a organizat un miting de sprijin al liderului său, similar celui de sâmbătă, de la Ankara. La rândul său, Solidaritate Taksim a lansat un apel la miting sub lozinca „Un milion azi pentru Taksim”, urmând să-i comemoreze pe cei patru morţi – trei demonstranţi şi un agent de ordine – cu care s-a soldat intervenţia autorităţilor.