Teatrul de păpuşi vă invită la spectacolul „Albă ca Zăpada”

0
359

Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri” prezintă astăzi, 15 iunie, începând cu ora 12.00, pe scena Teatrul Liric „Elena Teodorini”, spectacolul „Albă ca Zăpada”, după Fraţii Grimm, a cărui premieră a avut loc în anul 1999. Regia şi adaptarea îi aparţin Iuliei Cârstea, scenografia este realizată de Eustaţiu Gregorian, iar muzica este compusă de Alin Macovei-Moraru. În distribuţie: Adriana Ioncu, Alla Cebotari, Ionica Dobrescu, Oana Stancu, Iulia Cârstea, Daniel Mirea, Ilie Turcu. Programul păpuşarilor craioveni din această lună mai cuprinde spectacolul „Poveste japoneză” – adaptarea şi regia Zivomir Jokovic, scenografia Eustaţiu Gregorian (22 iunie, ora 12.00), apoi stagiunea Teatrului pentru Copii și Tineret „Colibri” se va închide.