100 de ani de la naşterea pictorului craiovean Ion Hagiescu

0
806
Ion Hagiescu

Se vor împlini luni, 17 iunie a.c., 100 de ani de la nașterea artistului și profesorului Ion Hagiescu (n. 1913 – m. 1991, Craiova), autor a numeroase picturi în ulei și lucrări de grafică, cu care a participat la numeroase expoziții. Ion Hagiescu a urmat cursurile Colegiului Național „Carol I” din Craiova (1922-1930), apoi pe cele ale Academiei de Arte din București (1930-1935). A fost profesor la Liceul „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu (1936-1938), la Colegiul Național „Carol I” (1938-1948) și la Școala Normală de Învățători din Craiova (1947-1950), ca și director și profesor la Școala Populară de Artă „Cornetti” (1955-1965). Fiind dotat cu o voce deosebită, a jucat rolul principal în opereta „Vânzătorul de păsări”, de Karl Zeller (1958).