Noi avertizări cod galben de ploi, inclusiv în Dolj, până miercuri la ora 9

0
414

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, ieri, o avertizare cod galben de ploi torenţiale, grindină şi intensificări de vânt, valabilă de ieri de la ora 16:00 până astăzi la ora 09:00. Avertizarea este valabilă în aproape toate judeţele ţării, inclusiv Dolj, cu excepţia Bucureştiului şi a judeţelor Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa, Tulcea, Brăila, Galaţi, Vaslui şi Iaşi. Meteorologii au emis încă o avertizare de ploi torenţiale, grindină şi intensificări de vânt, valabilă de astăzi de la ora 09:00 până mâine la ora 09:00. Din după-amiaza zilei de ieri şi până astăzi de dimineaţă, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, Oltenia, nordul Moldovei şi al Munteniei, precum şi în zona de munte. Pe parcursul zilei de astăzi, până în dimineaţa zilei de mâine, 12 iunie, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată în Oltenia, Transilvania, Maramureş şi în cea mai mare parte a Munteniei şi Moldovei, precum şi în zona de munte. În aceste regiuni se vor semnala averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, trecător cu aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 60 … 70 l/mp. Directorul ANM, Ion Sandu, a anunţat, ieri dimineaţă, în Comandamentul pentru situaţii de urgenţă reunit la Guvern, că „va începe să plouă în după-amiaza aceasta până mâine dimineaţa, este prima atenţionare, în partea de vest a ţării, iar a doua atenţionare va fi de mâine dimineaţă până miercuri dimineaţa la ora 9.00 şi plouă peste toată România din cauza instabilităţii, dar noi dăm galben pentru zonele unde sunt suprafeţe mai mari cu precipitaţii. Pe suprafeţe mari – 20-25 litri pe metru pătrat şi, izolat, 50-60. Mâine, în jurul orei 12.00, va fi emisă a treia atenţionare, de miercuri dimineaţa până joi seara. Din data de 14, sunt semnale că vor fi ploi nesemnificative”. Conducerea Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor a anunţat, la rândul său, că debitul Dunării la intrarea în ţară este în prezent de 8.500 metri cubi pe secundă, peste media lunii iunie, de 6.400 mc/secundă, în condiţiile în care viitura a atins, la Budapesta, în Ungaria, un maxim de 891 centimeri, autorităţile ungare estimând însă atenuarea situaţiei. Institutul apreciază că debitul maxim al Dunării în secţiunea Baziaş, de 10.500 mc/secundă, faţă de 11.900 mc/secundă în urmă cu o lună, va fi atins la 16 iunie, când nu au fost înregistrate probleme deosebite. Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului de Interne, Radu Stroe, să verifice dacă autorităţile ungare au nevoie de sprijin din partea României.