Producătorii de lapte şi de carne din zonele defavorizate pot depune cererile de sprijin începând de astăzi

0
374

Producătorii de lapte şi de carne de vită din zonele defavorizate pot depune, în perioada 10 iunie – 15 iulie 2013, cererile pentru obţinerea sprijinului financiar acordat din fonduri europene, a anunţat, joi, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

“Potenţialii beneficiari ai schemei de ajutor specific acordat producătorilor de lapte şi de carne de vită din zonele defavorizate, finanţată din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), pot depune cererile de plată aferente anului 2013 în perioada 10 iunie – 15 iulie 2013. De acest sprijin comunitar pot beneficia crescătorii de vaci de lapte şi/sau de bivoliţe de lapte şi/sau de taurine din rase de carne şi/sau metişii cu rase de carne”, se menţionează într-un comunicat al APIA.