Pentru a câta oară…. Avioane Craiova, scoasă din nou la vânzare

0
409

Fabrica de Avioane de la Craiova se pregăteşte de privatizare. Pentru a cincea oară. Angajaţii nu mai speră nimic, numărul lor  reducându-se considerabil, an de an. Vreo 300 de salariaţi mai are societatea în acest moment, o parte fiind în concediu tehnic, acasă. Muncitorii sunt îngrijoraţi de ce le va rezerva viitorul, mai ales că majoritatea nu sunt la vârsta pensionarii. Situaţia de la SC Avioane SA Craiova a fost mereu incertă. Interesele din jurul acestei companii au făcut ca avionul produs aici, IAR 99 Şoim, deşi foarte bun din punct de vedere al performanţelor sale dar şi a preţului să nu poată fi promovat pe pieţele externe. Zilele trecute ministrul Economiei, Varjan Vosganian a anunţat public că Ministerul Economiei va iniţia procedurile pentru privatizarea IAR Ghimbav, Întreprinderea de Avioane Craiova şi Romaero Băneasa. Acesta a spus că a avut o discuţie cu managementul domeniului aeronautic. În prezent sunt evaluate oportunităţile şi piaţa pe acest segment, iar procedural va fi necesară şi implicarea altor instituţii în acest proces. Ministerul Economiei a încercat să vadă partea plină a paharului şi a spus că cele trei sunt companii sunt valoroase, din punctul său de vedere, dar în prezent Avioane Craiova se află într-o situaţie extrem de critică. Statul a mai încercat să vândă Avioane Craiova, în anul 2009, însă procesul a eşuat deoarece AVAS şi compania italiană Alenia Aeronautica, singurul potenţial cumpărător, nu au ajuns la o înţelegere pentru finalizarea tranzacţiei. Compania a raportat pentru anul trecut o cifră de afaceri de 10,6 milioane de lei şi pierderi de 9,1 milioane de lei. În acelaşi timp, datoriile ce trebuie plătite într-o perioadă de un an totalizau aproape 84 milioane de lei.