Ultima reprezentaţie a spectacolului „Cenuşăreasa”, la Teatrul „Colibri”

0
378

Povestea inspirată de popularul basm al lui Charles Perrault despre cum o fată orfană de mamă trece prin mari încercări, dar cu bunătate şi răbdare cucerește inima feciorului de împărat, va fi spusă pentru ultima dată la Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri” în viziunea regizorului Cristian Pepino, care semnează și scenariul, și a scenografului Eustațiu Gregorian.

Motivul: au trecut peste 25 de ani de la premieră, care a avut loc în 1987. „Este un spectacol depășit din toate punctele de vedere. Dar pentru că povestea este atât de cunoscută și de iubită de micii spectatori, el va fi reinclus peste cel puțin o stagiune în repertoriul nostru, evident, într-o altă montare”, a declarat teatrologul Adriana Teodorescu, manager al Teatrului „Colibri”.

Reprezentația spectacolului „Cenușăreasa” va avea loc mâine, 8 iunie, de la ora 12.00, pe scena Teatrului Liric „Elena Teodorini”. Din distribuţie fac parte actorii Adriana Ioncu, Mugur Prisăcaru, Rodica Prisăcaru, Iulia Cârstea şi Ionica Dobrescu. Biletele costă 5 lei pentru copii și 7 lei pentru adulți și pot fi achiziționate și înainte de spectacol, de la Agenția Teatrului Liric (informații și rezervări: 0251.412.473).

 

Stagiunea se va încheia pe data de 22 iunie

Programul de spectacole al lunii iunie la Teatrul „Colibri” mai cuprinde spectacolele „Albă ca Zăpada”, după Frații Grimm – adaptarea și regia Iulia Cârstea, scenografia Eustațiu Gregorian, muzica Alin Macovei-Moraru (15 iunie), și „Poveste japoneză” – adaptarea şi regia Zivomir Jokovic, scenografia Eustaţiu Gregorian, muzica Alin Macovei-Moraru (22 iunie). Ambele vor fi prezentate în sala Teatrului Liric, cu începere de la ora 12.00. Stagiunea teatrului se va închide apoi, urmând a fi reluată la toamnă. În noul sediu, speră actorii, de pe Calea București nr. 56 – Clubul Electroputere –, pe care l-au primit de curând în administrare de la municipalitatea craioveană, dar care necesită o serie de lucrări de reparații și igienizări.