Ungaria, Austria, Cehia şi Germania se aşteaptă la creşteri record ale apelor Dunării şi Elbei

0
428

Ungaria, Austria, Cehia şi şi mai multe oraşe din estul Germaniei sunt ameninţate de creşterea puternică a nivelului apelor Dunării şi Elbei, autorităţile recurgând la evacuarea unor clădiri şi ridicarea de diguri. Budapesta se pregăteşte de creşterea nivelului apelor Dunării, care ar urma să depăşească recordul din 2002, în timp ce starea de alertă a fost instituită în departamentele Pesta (centru), Komarom-Esztergom (nord) şi Györ-Moson-Sopron (vest). „Potrivit ultimelor date, viitura va sosi la Budapesta nu duminică, ci luni, cu un nivel de 875 de centimetri”, a anunţat ieri Ministerul ungar de Interne. „Cantitatea de apă care vine este atât de mare încât reprezintă o ameninţarea reală pentru vieţile oamenilor, însă, cu o cooperare bună, vom putea proteja pe toată lumea”, a subliniat premierul Viktor Orban, adăugând că ar putea avea lor evacuări masive de locuinţe în zilele următoare. Digurile sunt consolidate cu saci de nisip pe o distanţă de 191 de kilometri în nord şi vest, considerate drept zone critice, a adăugat Ministerul de Interne în comunicat. În capitală, cheiurile erau închise, iar accesul pe Insula Margareta, în centru, era interzis. Drumurile de-a lungul Dunării, pe o distanţă de aproximativ 50 de kilometri nord de Budapesta, prezentau risc de inundare începând de ieri, între Tahitotfalu şi Kisoroszi, dar comunele sunt accesibile din mai multe direcţii şi nu vor fi izolate. Dunărea urma să atingă nivelul maxim la Viena, capitala Austriei, în cursul zilei de ieri, în timp ce oraşele situate mai în amonte de capitala austriacă continuă să fie ameninţate de creşterea nivelului apelor. Portul din Viena a fost inundat începând de marţi, precum şi restaurante situate pe malul Dunării, însă instalaţii de canalizare special create pentru combaterea creşterii nivelului apelor ar urma să salveze restul oraşului. La Viena, debitul Dunării era de 10.500 metri cubi pe secundă ieri dimineaţă, în timp ce sistemul de canalizare poate absorbi până la 14.000 de metri cubi pe secundă. Acest nivel însă nu va fi atins, potrivit postului de radio public austriac Ö1. Navigaţia fluvială pe Dunăre rămâne interzisă. Două persoane au murit şi altele două sunt date dispărute în această ţară din cauza inundaţiilor. În Cehia, unde inundaţiile au provocat moartea a opt persoane,  afectat va fi bazinul râului Elba, iar oraşele din nord şi cele din estul Germaniei se pregăteau ieri să reziste în faţa creşterii nivelului apelor. Praga, capitala Cehiei, a cunoscut o noapte calmă, după mai multe zile de suferinţă cauzată de râul Vltava, un afluent al Elbei, dar teama a apărut în alte locuri. La ora locală 06.00 (07.00, ora României) inundaţiile afectau oraşul Melnik, la 40 de kilometri nord de Praga, unde Vltava se varsă în Elba şi ameninţau oraşul Usti-nad-Labem în cursul nopţii de miercuri spre joi. În acest oraş, situat la 30 de kilometri de frontiera cu Germania, 3.700 de persoane au fost deja evacuate, în timp ce apele au invadat gara locală. După Usti-nad-Labem, inundaţiile vor afecta Germania, unde oraşe situate pe Elba, ca Dresda şi Magdeburg, se pregătesc să rezista în faţa creşterii nivelului apelor. La Magdeburg, autorităţile au declarat stare de urgenţă şi estimează că râul Elba, al cărui nivel normal este de doi metri, ar putea atinge şapte metri, adică mai mult decât în 2002.