Au început înscrierile la şcolile din cadrul MAI

0
490

De ieri a demarat procesul de recrutare şi selecţie la nivelul structurilor Poliţiei Române a candidaţilor pentru locurile scoase la concursul de admitere în Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, în Şcolile de agenţi de poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina şi „Septimiu Mureşan” Cluj Napoca, în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale şi Serviciului Român de Informaţii care pregătesc specialişti pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne.

Tinerii doljeni care doresc să devină poliţişti pot să obţină toate informaţiile necesare consultând site-ul http://dj.politiaromana.ro/, secţiunea “cariera”, sau pot să sune Serviciul de Resurse Umane al IPJ Dolj, la telefon 0251.407500, interior 20113 sau 20114. Este de menţionat faptul că procesul de selecţie durează până pe 12 iunie 2013.

Candidaţii care s-au pregătit până acum după criteriile de anul trecut, au parte şi de surprize. Cel puţin la probele sportive. Asta pentru că, pe lângă alergare – viteză şi rezistenţă (redusă la 800 de m) –, testarea de anul acesta mai cuprinde tracţiuni la bară pentru băieţi, respectiv abdomene pentru fete (ambele contra-timp) şi săritură în lungime de pe loc.

Tinerii doljeni care optează pentru o carieră în rândurile jandarmilor trebuie să ştie că, pentru sesiunea de Admitere 2013, Jandarmeriei Române i-au fost aprobate în vederea scoaterii la concurs, în total, 172 locuri (165 în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne şi alte 7 în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Apărării Naţionale).

Informaţii suplimentare se pot obţine de la Serviciul Resurse Umane al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj (Craiova, str. Al. Macedonski, nr. 7, tel. 0251/534223, interior 24419-24657) zilnic, între orele 10.00-14.00, sau de pe paginile de internet www.jandarmeriaromana.ro,  www.jandarmeriadolj.ro.