HC Baia Mare vrea locul Oltchimului şi pe Nechita

0
367

Campioana României, Oltchim, şi-a anunţat în weekend sportivele că sunt toate disponibilizate, precizând totodată că nu va participa în ediţia viitoare a Ligii Campionilor. De asemenea, obiectivul vâlcencelor se va schimba în evitarea retrogradării în sezonul viitor, urmând ca lotul să fie format din jucătoare foarte tinere, de la Centrul de Excelenţă. De hotărârea adoptată de Oltchim ar putea însă profita vicecampioana României şi câştigătoarea Cupei, HCM Baia Mare. Echipa maramureşeană are drept de participare în Ligă, dar deocamdată numai în fazele preliminare, aşa că rămâne de văzut ce va răspunde forul european. Echipa antrenată de Costică Buceschi le-a încorporat deja pe Gabriela Szucz de la HC Zalău, care a jucat şi la Oltchim, şi pe Luciana Marin de la HC Roman, care aparţinea tot de Oltchim, iar acum negociază cu extrema dreaptă Adriana Nechita, pusă pe liber de gruparea olteană. Băileşteanca ar fi atrasă de un transfer în Ardeal, pentru a fi mai aproape de logodnicul său, Florin Costea, care s-a înţeles recent cu fosta campioană, CFR Cluj.

Altfel, la SCM Craiova se prefigurează înlocuirea antrenorului Bogdan Burcea cu fosta jucătoare a echipei, Carmen Amariei. Aceasta ar veni la Craiova alături de prietenul său, Dorel Stoica, fotbalistul urmând să joace din nou pentru Universitatea Craiova.