Încă un militar înjunghiat în gât, în apropiere de Paris

0
354

Un militar în vârstă de 23 de ani, Cédric Cordier, care se afla în misiune de patrulare în cadrul Planului Vigipirate  (dispozitivul antiterorism activat în Franţa de mai mulţi ani), în cartierul de afaceri La Défense (Hauts-de-Seine), a fost înjunghiat în gât cu un cutter, sâmbătă, de un bărbat care a fugit de la locul faptei. Agresiunea s-a produs în jurul orei 18.00 (19.00 ora României), în faţa magazinului Virgin, în apropiere de Paris. Militarul era în uniformă şi a fost rănit la gât, dar viaţa lui nu este în pericol, a relatat „Le Parisien”, în ediţia electronică. Poliţia l-a descris pe agresor drept un bărbat nord-african, în vârstă de aproximativ 30 de ani. El are barbă şi poartă o bluză neagră şi o tunică de culoare deschisă. În absenţa unor elemente despre personalitatea şi motivaţiile agresorului, preşedintele francez, François Hollande, a declarat, de la Addis Abeba, în Etiopia, că „nu cunoaştem deocamdată condiţiile şi circumstanţele exacte ale agresiunii, nici chiar personalitatea agresorului, dar trebuie să analizăm toate ipotezele şi nu vom neglija nici una”. Agresorul care l-a rănit pe soldatul francez voia să îl „ucidă pentru că era militar”, potrivit ministrului francez al Apărării, Jean-Yves Le Drian. Acesta l-a vizitat sâmbătă seara pe militar, într-un spital de la periferia Parisului. Le Drian a asigurat că el însuşi şi omologul său de la Interne, Manuel Valls, vor duce „o luptă implacabilă împotriva terorismului”, evocând un „act criminal” care, „din fericire, nu a antrenat consecinţe grave”. Militarul rănit este în stare „satisfăcătoare”, a declarat ministrul. Parchetul antiterorism din Paris a reluat ancheta privind agresiunea, a declarat pentru AFP procurorul din Nanterre (periferia Parisului), Robert Gelli. Ministrul a anunţat că „i-a împărtăşit solidaritatea şi susţinerea sa lui (…), dar şi tuturor militarilor care astăzi, în Franţa, în Mali sau în altă parte, asigură securitatea francezilor. Pentru că a fost militar a avut loc agresiunea”, a insistat el.

Acest incident are loc la doar trei zile după cel de miercuri, 22 mai, de la Londra, unde un militar britanic îmbrăcat în civil, Lee Rigby, a fost ucis cu sălbăticie, în plină stradă. În acest caz, autorităţile britanice au arestat, sâmbătă, trei bărbaţi, a anunţat Scotland Yard. Doi bărbaţi, în vârstă de 24 şi, respectiv, 28 de ani (Michael Adebolajo), au fost arestaţi într-un apartament din Londra, în timp ce un al treilea, în vârstă de 22 de ani (Michael Adebowale), a fost arestat pe stradă, a anunţat Scotland Yard într-un comunicat. Adebolajo, care este principalul suspect în acest caz, a fost arestat în 2010 în Kenya, în apropiere de Somalia, poliţia kenyană suspectându-l că vrea să se alăture islamiştilor shebab, au anunţat ieri publicaţiile britanice. El a fost deţinut timp de mai multe zile înainte de a fi trimis în Marea Britanie, potrivit presei britanice. Michael Adebowale a fost şi el arestat de poliţie, la Londra, „în urmă cu două luni, după nişte plângeri ale unor vânzători cu privire la un grup de musulmani”, susţine „Sunday Telegraph”.