Cum poate intra în insolvenţă o primărie din cauza datoriilor

0
1420

Ani la rând, primarii au fost obişnuiţi să dispună de banul public după bunul plac, să înceapă investiţii fără să aibă sumele necesare sau să contracteze tot felul de lucrări care nu erau necesare localităţilor pe care le conduceau. Primul pas spre stoparea unor astfel de cheltuieli aiuritoare a fost făcut la începutul acestui an, când Guvernul României a venit cu OUG nr. 3/4 februarie 2013, prin care autorităţile locale au fost obligate să îşi achite datoriile către prestatorii de servicii. Celor care nu au avut banii necesari li s-a oferit ocazia să se împrumute de la Trezoreria Statului. A doua mutare a Guvernului Ponta a fost făcută la începutul acestei săptămâni când a fost aprobată o Ordonanţă prin care primăriile şi consiliile judeţene care nu-şi plătesc datoriile intră în insolvenţă, iar primarii sunt înlocuiţi cu administratori judiciari. Dacă sunt insolvenţi şi nu notifică la timp această stare de fapt, aceşti riscă să intre la puşcărie.

La sfârşitul anului 2012, autorităţile locale înregistrau faţă de furnizorii de bunuri, servicii şi lucrări un volum al arieratelor de 840 de milioane lei, iar în ianuarie acesta a ajuns la 1,2 miliarde de lei. Fondul Monetar Internaţional a cerut ca aceste datorii să fie plătite rapid, dacă România mai vrea să aibă un acord cu instituţia internaţională. Astfel stând problema, Guvernul Ponta a aprobat, în şedinţa de marţi, prin Ordonanţă de Urgenţă, un proiect depus de guvernul Boc în Parlament în 2010 şi blocat în Parlament. Potrivit Ordonanţei de Urgenţă, în momentul în care autoritatea locală are obligaţii de plată restante mai mult de 90 de zile, care depăşesc 15% din bugetul general, aceasta trebuie să declare starea de criză financiară. În termen de 5 zile, se constituie Comitetul pentru situaţii de criză financiară, prin ordin al prefectului, din care fac parte: primarul sau preşedintele consiliului judeţean, al unităţii administrativ teritoriale sau a subdiviziunii acesteia aflate în criză financiară; şeful compartimentului financiar contabil, conducătorul serviciului public de interes local care a generat starea de criză financiară; un reprezentant al autorităţii deliberative a unităţii administrativ teritoriale; un reprezentant al direcţiei generale a finanţelor publice judeţene sau a municipiului Bucureşti. În termen de 30 de zile, Comitetul pregăteşte un Plan de redresare financiară, cu avizul Curţii de Conturi din teritoriu, în care trebuie să arate cum va creşte veniturile şi va reduce cheltuielile. Ordonatorul de credite are nevoie de avizul Comitetului pentru orice cheltuială în plus sau credit contractat. Situaţia de criză financiară se termină în momentul în care fie problemele au fost rezolvate şi nu se mai observă altele timp de 120 de zile sau unitatea administrativă intră în insolvenţă.

Dacă nu declară insolvenţa la timp primarii vor ajunge la închisoare

Primarii şi şefii de consilii judeţene sunt obligaţi să ceară tribunalului să declare insolvenţa, dacă autoritatea locală are datorii neplătite mai vechi de 120 de zile şi care depăşesc 50% din bugetul general sau dacă nu au achitat salariile de mai mult de 120 de zile. În termen de 15 zile de la constatarea stării de insolvenţă, ordonatorul de credite are obligaţia să solicite deschiderea procedurii de insolvenţă. Dacă depăşeşte acest termen cu 6 luni, atunci se face vinovat de bancrută simplă, ce se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. După ce judecătorul sindic constată starea de insolvenţă, este numit un administrator judiciar, care, practic, va conduce finanţele autorităţii locale aflate în insolvenţă. În termen de 30 de zile, după ce capătă acces la documentele autorităţii locale în care poate vedea toate cheltuielile făcute de foştii decidenţi, administratorul face un raport privind cauzele insolvenţei, în care indică şi persoanele vinovate de această stare. În cazul în care cei responsabili de starea de insolvenţă încearcă să ascundă, să sustragă sau să distrugă documente, aceştia sunt pasibili de închisoare de la 6 luni la 5 ani, pentru infracţiunea de bancrută frauduloasă. Pentru gestiune frauduloasă, atât administratorul judiciar, cât şi ordonatorul de credite (primarul sau preşedintele de consiliu) sunt pasibili de 5 până la 12 ani de puşcărie. Mai mult, cei care au contribuit la intrarea unităţii administrativ teritoriale în insolvenţă pot fi constrânşi de către judecătorul sindic, la cererea administratorului, să plătească din datorii. Tot în termen de 30 de zile, administratorul propune un plan de redresare împreună cu ordonatorul principal de credite, cu avizul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Judeţene sau a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti şi a Camerei de Conturi teritoriale, după aprobarea tabelului definitiv al creanţelor – pe care tot administratorul îl întocmeşte. Potrivit arta. 39, acestea poate iniţia acţiunile pentru a anula un actele frauduloase şi contracte încheiate de ordonatorii de credite în ultimele 120 de zile înainte de deschiderea procedurii de insolvenţă şi dă avizul pentru efectuarea concedierilor, conform cu planul de redresare. Administratorul judiciar are dreptul de a dispune plata accelerată către anumiţi creditori, în detrimentul altora. Însă, dacă primarii/şefii de consilii au făcut plăţi preferenţiale către anumiţi creditori cu 120 de zile înainte de declararea insolvenţei, aceştia trebuie să vină cu bani de acasă.

 Administratorul judiciar are dreptul să propună stabilirea de taxe speciale noi

Autorităţile locale în insolvenţă trebuie să îşi echilibreze bugetul şi să plătească restanţele către creditori. Însă găurile nu sunt acoperite totdeauna după ce sunt tăiate cheltuielile de investiţii şi o parte din personal este concediat. Dificilă sarcină de a reduce cheltuielile poate fi îndulcită cu o soluţie mai simplă de creştere a taxelor. Administratorul judiciar are dreptul să propună autorităţii deliberative (consiliu local, judeţean) stabilirea de taxe locale/taxe speciale noi, în condiţiile legii, până la încetarea situaţiei de insolvenţă. Astfel, contribuabilii ar putea fi nevoiţi să scoată mai mulţi bani din buzunar pentru a acoperi găurile generate de managementul defectuos al primarilor şi şefilor de consilii judeţene.

Serviciile esenţiale vor fi prestate şi în perioada de insolvenţă

Articolul 105 aduce o veste tristă pentru furnizorii de servicii către autorităţile locale insolvente, care ar putea să nu-şi primească banii timp de până la trei ani pentru prestaţii: „Orice furnizor de servicii de electricitate, gaze, apă, telecomunicaţii şi alte servicii similare nu are dreptul ca în perioada aplicării procedurii de insolvenţă potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, să schimbe, să refuze ori să întrerupă temporar un astfel de serviciu către unitatea administrativ teritorială, sau către instituţiile şi serviciile publice de interes local sau judeţean, după caz, indiferent de formă de finanţare”.

Creditorii au dreptul să ceară insolvenţa autorităţilor publice în anumite condiţii

 „Orice creditor sau grup de creditori care are una ori mai multe creanţe certe, lichide şi exigibile împotriva unei unităţi administrativ teritoriale, cu o valoare însumată care depăşeşte 50% din bugetul acesteia pe o perioadă de 120 de zile consecutive, poate introduce la tribunalul în a cărui circumscripţie îşi are sediul unitatea administrativ teritorială o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei acestei unităţi administrativ teritoriale”, se arată în lege. Astfel, o primărie sau un consiliu local sau judeţean nu poate intra în insolvenţă la cererea creditorilor decât dacă aceştia au cea mai mare parte a creanţelor sau se aliază pentru a cere insolvenţa. Având în vederea că şi autoritatea locală are obligaţia să ceară insolvenţa în aceleaşi condiţii, această lege este un instrument greu folosit de către creditori pentru a constrânge localităţile să achite datoriile scadente. Altfel, creditorii, au o parte din drepturile în procedura insolvenţei întâlnite şi în cazul relaţiei dintre companii. Adunarea creditorilor este convocată de către cei care au cel puţin 30% din valoarea totală a creanţelor, componenţă în care poate lua şi decizii, şi poate contesta acţiunile administratorului judiciar.