Colegiul Naţional „Elena Cuza”: Doar elogii. Cam multe!

Interesantă şi mai ales densă istorie are Colegiul Naţional „Elena Cuza” din Craiova. Şi remarcabil palmares. Firesc într-un fel, ţinând seama că adună 180 de ani de la înfiinţarea sa, argument solid pentru festivităţile organizate în zilele din urmă. A fost, iniţial, „pension de fete”, după modelul Apusului, mai târziu „şcoală centrală” şi apoi „liceu de fete”. S-a evocat cu decenţă numele întemeietorilor, paharnicul Constantin Lazaro şi vornicul Iordache Otetelişanu, republicată revista editată cu prilejul centenarului (1835-1935) Liceului de Fete „Elena Cuza”. Aşa cum s-a mai spus în cotidianul nostru, prin grija avocatului şi profesorului universitar Bianca Maria Carmen Predescu, implicată afectiv, ca fostă elevă, în marcarea evenimentului. Colegiul Naţional „Elena Cuza” are de multă vreme un consolidat prestigiu în peisajul învăţământului preuniversitar de stat. Adică a rămas o şcoală bună. Apogeul legitim al oricărui proces formativ. Dovadă statistică: procentajul ridicat de absolvenţi, an de an, la BAC. Mai sunt şi alte dovezi ale performanţei didactice: titluri olimpice, diplome, menţiuni şi aşa mai departe, şi, peste toate, calitatea bună a absolvenţilor. Colegiul Naţional „Elena Cuza” din Craiova nu scoate genii, dar produce o masă umană cultivată, o masă intelectuală decentă, care nu te face de râs în nici o împrejurare. I s-au adus multe elogii sau numai elogii. Nădăjduim, cuvenite. Portretul unor generaţii de dascăli care au avut harul de a transmite nu doar cunoştinţe de circumstanţă, cât, mai ales, respect pentru cultură, a fost evocat. Corpul didactic, conducerea liceului, prin directorul său, Mircea Năstase, n-au cum să nu ţină seama de ceea ce s-a spus „din suflet”. Sub semnul emoţiei. Sună puţin anapoda, dar „ştacheta calităţii” trebuie vegheată cu maximă autoritate. Poate, ca o părere, trebuie instituite pentru elevi exigenţe mai clare de apartenenţă la această unitate de învăţământ, cum spuneam de referinţă. Fiindcă dacă s-au adus atâtea şi atâtea elogii, cum să existe inhibare în a purta, vizibil, însemnele apartenenţei la această citadelă a învăţământului doljean. Preferinţa nu vizează arhidiscutata uniformă şcolară. Care, oricum, „nu urâţeşte” elevii. Senini prin vârsta lor, prin inteligenţa lor. Prin faptul că nu schimonosesc limba română. Prin interesul pentru carte. De bună seamă, personalitatea nu se formează prin spuse şi auzite, ci prin studiu şi activităţi practice, „şi cea mai importantă metodă de educaţie a constat întotdeauna în a-l antrena pe tânăr într-o activitate afectivă” – spunea Albert Einstein într-un eseu al său, intitulat „Despre educaţie”. Strălucit lăcaş de lumină şi cultură, cum l-au vrut vrednicul patriot Iordache Otetelişanu şi apropiatul colaborator Constantin Lazaro, Colegiul Naţional „Elena Cuza” are de făcut faţă la multiple provocări, care ţin de lumea în care trăim. Prin cultivarea rigorii interioare, a sobrietăţii judecăţii, a devotamentului şi vocaţiei cadrelor sale didactice, a relaţiei calde cu universul valorilor, toate ţintele pot fi atinse. Fiindcă dintotdeauna, liceu de fete fiind, pedanteria a rămas morală şi a fost potenţată ambiţia şi excelenţa.