Întrevedere Valeriu Zgonea – Keith Vaz, preşedintele Comisiei pentru afaceri interne din Camera Comunelor a Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord

0
340

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a primit, astăzi, o delegaţie a Comisiei pentru afaceri interne din Camera Comunelor a Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, condusă de Keith Vaz, preşedintele comisiei.

În cadrul discuţiilor, au fost abordate aspecte privind comunitatea românilor din Marea Britanie, eliminarea restricţiilor pentru cetăţenii români pe piața britanică a muncii şi cooperarea dintre cele două state pentru reducerea migrației ilegale şi a traficului de persoane. De asemenea, discuţiilor au vizat intensificarea dialogului politic la toate nivelurile şi iniţiativele concrete avute în vedere pentru valorificarea potenţialului de cooperare bilaterală.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a apreciat angajamentul părţii britanice cu privire la eliminarea restricţiilor pentru cetăţenii români pe piaţa muncii şi i-a asigurat pe oaspeţi că autoritățile române tratează cu maximă seriozitate problema migrației ilegale și a infracțiunilor comise de cetățeni români în state membre ale Uniunii Europene. De altfel, datorită cooperării dintre forțele de poliție din cele două state, infracționalitatea asociată cu cetățeni români în Marea Britanie a scăzut considerabil în ultimii ani.

„Libera circulaţie a persoanelor constituie una dintre libertăţile fundamentale garantate de legislaţia comunitară. În acelaşi timp, reprezintă un simbol pentru ceea ce înseamnă Europa pentru fiecare cetăţean UE. Toate studiile relevă faptul că impactul general al mobilităţii de după extindere a fost pozitiv, iar experienţa ne demonstrează că mobilitatea transfrontalieră a forţei de muncă are tendinţa de a se autoregla, în funcţie de evoluţia economică. Lucrătorii din România au contribuit la satisfacerea cererii crescute de forţă de muncă în ţările în care s-a imigrat şi au susţinut în mod semnificativ creşterea economică durabilă. Comunitatea românilor din Marea Britanie este bine închegată şi în ea se regăsesc foarte mulţi specialişti în diverse domenii de activitate, iar aceştia contribuie consistent la bugetul Marii Britanii”, a declarat Valeriu Zgonea.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a subliniat că potenţialul pentru noi valuri de emigrare este limitat, în condiţiile în care România a atins deja limita migraţiei, iar economia românească înregistrează al treilea nivel de creștere din Uniunea Europeană.

La rândul său, Preşedintele Comisiei pentru afaceri interne din Camera Comunelor a Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Keith Vaz, a apreciat nivelul relaţiilor bilaterale dintre România şi Marea Britanie şi dezvoltarea remarcabilă a relaţiilor parlamentare dintre cele două ţări.

Keith Vaz, un cunoscut susținător al României, atât în perioada de preaderare a țării noastre la UE, cât și ulterior, când a promovat neimpunerea restricțiilor pe piața muncii, a declarat că Marea Britanie e conștientă de beneficiile pe care românii le aduc societății. „Marea Britanie este cel mai bun prieten al României în Uniunea Europeană. De la 1 ianuarie anul viitor, vom avea libertate de mişcare pentru cetăţenii români şi bulgari şi este corect ca guvernele şi parlamentele să fie implicate în acest dialog”, a declarat Preşedintele Comisiei pentru afaceri interne din Camera Comunelor a Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord.

Din delegaţia britanică au mai făcut parte James Clappison şi Mark Reckless, membri ai Comisiei pentru Afaceri Interne.

La întrevedere au participat şi ES Martin Harris, Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, precum şi ES Ion Jinga, Ambasadorul României la Londra.

În continuarea întăririi dialogului parlamentar dintre România şi Marea Britanie, săptămâna viitoare va avea loc vizita în ţara noastră a Preşedintelui Camerei Comunelor din Marea Britanie, John Bercow.