Statul va acorda ajutoare de minimis de maximum 200.000 de euro pentru IMM-urile care fac investiţii, pe o perioadă fiscală de trei ani, dacă aceste firme creează şi păstrează şapte locuri de muncă pe o perioadă de 3 ani de la realizarea investiţiei, în cazul sumelor peste 100.000 de euro. Schema pentru emiterea de acorduri pentru finanţare va fi derulată din acest an până la 30 iunie 2014, cu posibilitatea prelungirii, iar plata ajutorului de minimis se efectuează în perioada 2014-2016, în limita bugetului anual alocat schemei. Autorităţile estimează că vor beneficia de aceste fonduri aproximativ 1.000 de IMM-uri. În plus, cel puţin două, respectiv trei locuri de muncă trebuie să fie acordate unor persoane care nu au avut contract individual de muncă în ultimele trei luni. Firmele trebuie să menţină aceste posturi încă trei ani de la finalizarea investiţiei. IMM-urile trebuie să fie fără datorii la bugetul de stat şi să nu se afle în proceduri de executare silită, insolvenţa, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operaţională sau lichidare.