Avem stadion virtual, Olguţa îl vrea gata în 2016

0
486

Arena din Bănie va costa în jur de 80 de milioane de euro şi va avea 40.000 de locuri, proiectul fiind inspirat de sculptura lui Brâncuşi, „Domnişoara Pogany”

Proiectul e gata, noul stadion al Craiovei arată excepţional pe hârtie şi în miniatură, pe macheta prezentată la Primărie, mai rămâne să fie şi concretizat planul autorităţilor. Primarul Lia Olguţa Vasilescu şi proiectanţii l-au înfăţişat presei, catalogându-l drept „cel mai frumos din Europa”. Deocamdată s-a încheiat proiectul, urmează studiul de fezabilitate, care va determina şi costul lucrărilor, aproximate de primar la 80 de milioane de euro. Demolarea actualului „Ion Oblemenco” va începe cel mai probabil la finalul anului 2014, iar Lia Olguţa Vasilescu îşi doreşte să-l aibă dispoziţie până la încheierea mandatutului, în 2016. „Mi-aş dori să jucăm cu Dinamo la inaugurare” spune Olguţa Vasilescu. 36 de luni ar putea dura construcţia, după opinia proiectanţilor, dar „sunt firme care îl pot finaliza într-un an de zile” spune primarul Băniei, referindu-se la negocierile pe care le-a demarat cu o companie din China. „Este prima dată când am emoţii ca om politic, fiindcă vă prezint cel mai important proiect din mandatul meu” a început discursul Lia Olguţa Vasilescu, edilul-şef asigurându-i pe suporteri că Universitatea Craiova va reveni în vara aceasta în competiţiile oficiale: „Ştiinţa va reveni în curând, singura incertitudine este dacă în prima sau a doua ligă”. Noul stadion al Băniei va avea 40.000 de locuri, se va construit pe o suprafaţă de 100.000 mp şi va face parte dintr-un întreg complex sportiv, întins pe 15 hectare, care va cuprinde un parc, Sala Polivalentă recent inaugurată, sală de scrimă, sală de gimnastică, stadion de atletism de 5.000 de locuri. „A fost o provocare şi o bucurie să proiectăm acest stadion, de o expresie arhitecturală deosebită, dacă îş privim cu ochii minţii are ceva din secretul domnişoarei Pogany, celebra sculptură a lui Brâncuşi, de la care s-a şi pornit acest proiect”, au declarat proiectanţii arenei.

Despre „Domnişoara Pogany”

„Domnişoara Pogány” este o statuie creată de Constantin Brâncuşi în 1913. Numele provine de la pictoriţa maghiară Margit Pogány, pe care o cunoscuse în 1911 şi care i-a servit lui Brâncuşi drept model în cele câteva luni cât i-a fost şi iubită. Brâncuşi a creat 5 versiuni ale „Domnişoarei Pogany”, în decurs de 2 decenii: ghipsul iniţial datează din anul 1912; el a fost urmat de execuţii în marmură şi bronz în anii 1913, 1919, 1931 şi 1933. Una dintre aceste versiuni în bronz se găseşte la „The Museum of Modern Art” din New York, alta la „Philadelphia Museum of Art”. O replică a sculpturii, realizată în anii ’50, în matriţa lui Constantin Brâncuşi, de către Octavian Moşescu, un fost ucenic al sculptorului, se află la Muzeul de Artă din Craiova. (Sursă: wikipedia)