Târgul ONG-urilor din Craiova, pe esplanada Teatrului Naţional

0
394

Centrul de Voluntariat „Voluntaris” vă invită astăzi la cea dintâi ediţie a Târgului ONG-urilor din Craiova, eveniment organizat cu prilejul celei de-a XII-a ediţii a Săptămânii Naţionale a Voluntariatului (13-19 mai 2013). Târgul are loc pe esplanada Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, începând cu ora 14.00, şi reuneşte 20 de asociaţii şi ONG-uri din judeţul Dolj.

„La standuri, organizaţiile îşi vor prezenta activitatea, vor împărţi pliante,  vor  discuta cu persoanele interesate despre proiectele derulate sau aflate în curs de derulare şi vor susţine diferite alte evenimente (sesiuni de informare, seminarii, reprezentaţii artistice etc.)”, a precizat Laura Preoteşoiu, coordonator al Centrului de Voluntariat „Voluntaris”. Înfiinţat în 2006, ca un program permanent al Asociaţiei Române a Tinerilor cu Iniţiativă, acesta face parte din Reţeaua Naţională a Centrelor de Voluntariat şi are misiunea de a promova voluntariatul şi responsabilitatea socială ca principii de bună practică în dezvoltarea comunităţii locale.