Irina Truşcă, studentă premiată la o conferinţă internaţională de Sociologie: „Cred că pot să schimb mentalitatea oamenilor”

0
482

Pe Irina Truşcă am găsit-o într-o sală de şedinţe la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Dolj, într-una dintre desele ore de practică pe care le susţine aici alături de colegii din grupa sa. Este unul dintre cei mai apreciaţi studenţi de la specializarea Sociologie din cadrul Universităţii din Craiova şi mărturie stau numeroasele concursuri şi conferinţe la care a participat, dar mai ales premiile pe care le-a obţinut peste tot în ţară. Acum este în anul al III-lea, iar la toamnă va pleca să studieze la Florenţa, în Italia. Se va întoarce însă în ţară, pentru că visul ei este să se pregătească temeinic pentru o carieră în diplomaţie. 

Ai avut o lucrare foarte apreciată în cadrul unui concurs internaţional. Cât de dificil să te impui la o astfel de conferinţă?

– Proiectul în care facem practică se desfăşoară de aproape un an. Am participat la un concurs în perioada 27-28 aprilie, la Târgu-Jiu, cu lucrarea „Fenomenul repatrierii minorilor români – între cauze şi efecte asupra sistemului local de asistenţă şi protecţie socială a copilului”. A fost o competiţie foarte grea, întrucât vorbim de o conferinţă naţională. Au fost prezenţi studenţi din toată ţara. Poate a contat retorica, poate grafica prezentării şi, cu siguranţă, practica pe care o desfăşurăm la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Dolj. Am avut ocazia să dobândesc expertiza necesară prin adresarea de întrebări angajaţilor, prin colectarea de întrebări şi înţelegerea funcţionării instituţiei în sine. Toate acestea m-au ajutat să-mi aleg o temă care este foarte apropiată profilului meu şi să particip la această conferinţă-concurs în domeniul Sociologiei la care au luat parte studenţi de la majoritatea universităţilor din ţară.

– De ce ai ales Sociologia?

– În liceu, am avut marele avantaj de a fi îndrumată de un profesor de Sociologie care a observat că am o înclinaţie către istorie, către ştiinţe socio-umane, către organizarea de evenimente. Şi atunci m-a direcţionat spre sociologie. A încercat să îmbine pasiunile mele astfel încât, mai târziu, eu să am un avantaj în carieră. Am făcut sociologie şi în liceu şi mi-a plăcut foarte tare. Am ajuns şi la Olimpiada Naţională de Sociologie, consiliată de domnul profesor. Apoi am ales să urmez cursurile Facultăţii de Ştiinţe Sociale, la specializarea Sociologie, în cadrul Universităţii din Craiova. În timpul celor trei ani de studiu, am participat la mai multe conferinţe şi concursuri, care s-au desfăşurat peste tot în ţară, la Târgu Jiu, Petroşani, Alba Iulia, Iaşi, Cluj-Napoca şi Bucureşti. De obicei particip efectiv la cele din oraşele din sud, iar la restul trimit doar articole.

– În general, tinerii care sunt absolvenţi de studii superioare întâmpină dificultăţi după ce ies de pe băncile facultăţilor. Cum crezi că te vei descurca tu şi ce carieră vei alege?

– Marea mea dorinţă este aceea de a urma o carieră în diplomaţie, pentru că îmi place foarte mult şi istoria. Este o pasiune mai veche şi nu am renunţat la această idee. În ultimii doi, mi-am descoperit şi o latură didactică pe care nu bănuiam că o am. Am fost la mai multe clase să predau şi am văzut că asta îmi place foarte mult. Acum am ceva dubii, nu ştiu exact ce să aleg, ori cariera diplomatică despre care ştiu că e mai dificilă de urmat sau să merg la catedră. Sunt foarte frumoase ambele activităţi şi satisfacţiile sunt pe măsură. Fiecare are părţi mai bune şi părţi mai puţin plăcute, dar voi decide după master ce drum voi urma.

– Ai amintit de master. Despre ce este vorba?

– Masterul îl voi urma, bineînţeles, tot în Sociologie. Timp de un an, voi studia la Universitatea din Florenţa printr-un program Erasmus pe care studenţii de la Universitatea din Craiova pot să îl acceseze. Este o experienţă pe care mi-am dorit-o foarte mult.

– Te vei întoarce în România după terminarea acestui stagiu?

– Cu siguranţă, mă voi întoarce în România la finalul acestui stagiu, chiar dacă tot mai mulţi tineri aleg să plece în străinătate. Eu cred că pot să schimb ceva aici. Am avut surpriza să schimb mentalitatea unor profesori care ne spuneau că nu ne ridicăm la nivelul unor elevi din alte licee. Asta mi-a dat un imbold. Şi, de aceea, spun acum că mă voi întoarce.

– Cum te descurci cu limba italiană?

– Deocamdată nu mă descurc foarte bine, însă am un hobby, acela de a învăţa limbi străine. Am un nivel avansat de cunoştinţe de limbă coreeană. Ştiu că este un pic surprinzător şi, ori de câte ori îi spun cuiva că mă descurc în această limbă, se miră. Însă, atunci când m-am apucat nu am ştiut că este o limbă atât de căutată. Pur şi simplu, am ales, la momentul respectiv, să învăţ coreeana. Mă descurc bine şi cu limba engleză şi cred că aceste lucruri pot reprezenta un avantaj pentru o carieră în diplomaţie.

– Unde te vezi peste zece ani?

– Peste zece ani mă văd un manager sau un PR în cadrul unei companii sau, de ce nu, într-o instituţie publică. Ştiu că pentru a accede într-o astfel de funcţie este nevoie de foarte multă muncă, dar eu sper să reuşesc. Totul depinde de ce se va întâmpla în următorii ani. De ce nu, poate o să urmez şi o activitate didactică. Domnii profesori mă încurajează foarte multe şi ţin să le mulţumesc pentru sprijinul pe care mi-l acordă.

Lector univ. dr. Andreea Niţă: „Irina este autodidactă. A învăţat singură limba coreeană, acum va urma masterul în Sociologie la Florenţa, în limba engleză, pe care o cunoaşte foarte bine. Are şansa de a câştiga o altă bursă în cadrul proiectului derulat de Universitatea din Craiova. Este vorba de o competiţie la care se aliniază un număr generos de studenţi, peste 400 fiind incluşi în această competiţie. Sunt 35 de premii alocate din care 7 reprezintă stagii de practică profesională într-una din ţările Uniunii Europene. Sunt o serie de programe şi de proiecte prin care Universitatea din Craiova dezvoltă activităţi pentru studenţi. Scopul unei astfel de instituţii este tocmai de a crea parteneriate cu viaţa profesională”.