Timp de două zile, 8 şi 9 mai, a avut loc la Craiova, la Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, Târgul de Cariere, aflat la cea de-a VI-a ediţie pe plan local. Joburi în domenii precum servicii şi retail, contabilitate şi inginerie au reprezentat doar o parte din oferta de locuri de muncă disponibilă la târgul din această primăvară. Din păcate, nici angajatorii, dar nici potenţialii angajaţi nu au plecat prea satisfăcuţi de la această manifestare. Pe de o parte, angajatorii susţin că nu găsesc persoane suficient de pregătite în domeniile pe care le-au reprezentat, iar pe de altă parte tinerii au declarat că este foarte greu să găseşti un loc de muncă, deşi au avut la dispoziţie peste 160 de job-uri.
Un număr redus de participanţi, dar şi cei care şi-au dorit să-şi schimbe job-ul actual au primit feedback pe CV la faţa locului, din partea unor specialişti în carieră, prezenţi la târg. Târgul s-a adresat în primul rând tinerilor cu vârsta cuprinsă între 20 şi 30 de ani, în căutarea primului job sau care vor să facă o schimbare, dar şi a altor persoane în căutarea unui loc de muncă. Experienţa nu a fost o condiţie impusă pentru toate job-urile, însă cu siguranţă a oferit de fiecare dată, când candidaţii şi-au prezentat CV-ul, un avantaj. Printre firmele care au făcut recrutări în acest an se numără şi una din cele mai mari companii din domeniul IT, Ubisoft, dar şi alte companii naţionale şi multinaţionale, ele regăsindu-se pe site-ul evenimentului, www.ejobs.ro/targuldecariere.
În premieră, la Târgul de Cariere participanţii au avut posibilitatea de a se înscrie gratuit la Atelierul de Cariere, care a inclus seminarii de profil în două părţi, a câte două ore, pentru a afla care este primul pas în căutarea carierei dorite, precum şi tehnici de redactare a unui CV care să atragă atenţia. În prima zi a târgului a avut loc seminarul “Career planning”, iar în a doua zi participanţii au putut învăţa “Cum ne angajăm?”, ambele fiind susţinute de trainerul Adrian Rusu.
Târgul de Cariere este cea mai mare reţea din România şi din Republica Moldova, care aduce împreună sute de angajatori şi mii de candidaţi. Proiectul, demarat iniţial în 2006 de Agenţia „Fapte”, se desfăşoară în prezent în parteneriat cu eJobs.ro, care a iniţiat anul trecut seria evenimentelor eJobs Expo. La ora actuală se desfășoară în oraşe precum Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi, Braşov, Sibiu, Oradea, Baia Mare, Târgu Mureş, Constanţa, Craiova, Bacău, Chişinău, respectiv Bălţi şi se adresează angajatorilor de orice profil şi tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă.