Zilele municipiului Calafat – cu Loredana, Fly Project, Corina şi Andra

0
387

Ieri au debutat manifestările cu ocazia Zilelor municipiului Calafat, ediţia 2013, care se vor derula până pe data de 12 mai. Ca de fiecare dată, programul  va fi variat, pentru a acoperi mai multe segmente de interes public.

Cele mai importante momente vor fi, cu siguranţă, cele de sâmbătă şi duminică, atunci când vor urca pe scena amplasată în centrul civic Fly Project, Loredana, Corina, Sylvie şi Andra. Nu vor lipsi programele de muzică populară, susţinute de Ansamblul “Maria Tănase” şi de o serie de interpreţi de renume care vor readuce în faţa publicului cântecul şi jocul românesc. Din Calafat şi din zonă vor fi prezente peste 15 ansambluri populare, dar şi un grup de dansatori pe ritmuri elene.

Şi-au anunţat participarea la eveniment mulţi comercianţi şi firme care se ocupă cu dotarea parcurilor de distracţii, nelipsitele tiribombe sau maşinuţele electrice, toate menite să ne redea buna dispoziţie. Cheltuielile privind susţinerea concertelor vor fi suportate de sponsori şi cei care vor închiria spaţii comerciale. La nivelul judeţului Dolj, după Craiova, Calafatul  primeşte vizita celor mai mari  artişti, mărturie  stând manifestările anilor anteriori  când au urcat pe scenă Iris, Compact, Smile, Taraful de la Clejani etc. Manifestările se vor încheia cu un foc de artificii.

Mircea Guţă

Mircea Guţă, primarul municipiului Calafat: „Aceste patru zile de manifestări dedicate municipiului Calafat, eveniment aflat la cea de-a 22-a ediţie, reprezintă o modalitate de a prezenta ce avem mai frumos în comunitate şi de a ne bucura alături de oaspeţii din ţară şi din străinătate. Programul din acest an cuprinde o arie foarte largă de manifestări pentru toate vârstele şi de aceea sunt convins că veţi avea bucuria de a simţi că sărbătoarea vă aparţine în totalitate. Mă bucur că sunt în mijlocul dumneavoastră şi vă doresc ca aceste momente frumoase să vă călăuzească permanent. La mulţi ani Calafat! La mulţi ani România!”

 

Programul Zilele Calafatului 2013:

Vineri, 10 mai:

Ora 9.00 – Ansamblul „Eleftheria” al comunităţii elene din Calafat.

Ora 20.00 – Spectacol de muzică populară susţinut de Ansamblul „Maria Tănase” din Craiova.

Ora 22.00 – Concert Alesia.

 

Sâmbătă, 11 mai :

Ora 16.00 – Muzică şi dansuri cu interpreţi şi formaţii locale:

• Ansamblul “Oltenaşii” Basarabi – coordonator Camelia Raboveanu Pricina;

• Ansamblul “Rozele Calafatului ” – coordonator Marinela Carauleanu;

• Ansamblul “Bobocica” Băileşti – coordonator dir. Marcel Boţa;

• Ansamblul “Crăiţele” Maglavit – coordonator Stela Mituleţu;

• Ansamblul “Drag de Joc” al Liceului Teoretic “George St. Marincu” Poiana Mare – coordonator Ileana Bechir;

• Formaţia artistică “Flori din Poieniţă“ din Poiana Mare – coordonator Camelia Raboveanu Pricina;

• Formaţia de dansuri populare a comunei Ghidici;

• Ansamblul “Dunărea” al comunei Cetate;

• Ansamblul “Gorjanca” al Şcolii Populare de Arta Târgu Jiu.

Ora 20.00 – Concert FLY PROJECT.

Ora 21.00 –  Concert LOREDANA.

 

Duminică, 12 mai:

Ora 18.00 – Muzică şi dansuri moderne cu formaţiile locale:

• ICE COLD – street dance

• 3AS – dans contemporan

• SCREAM N SHAT – dans modern

• MINI PINKY – dans ţigănesc

• LORY POP si I&J – muzică interpretare

Ora 20.00 – Concert Recital Sylvie

Ora 21.00 – Concert CORINA

Ora 22.00 – Concert ANDRA

Ora 23.00 – Închiderea oficială a Zilelor municipiului Calafat cu un foc de artificii.

CRISTIAN RUDĂREANU