Cinci consorţii interesate de executarea autostrăzii Piteşti-Craiova

0
338

Premierul Victor Ponta a precizat, ieri, că a primit de la ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova, lista cu cei înscrişi în competiţia pentru realizarea autostrăzii Piteşti-Craiova, el arătând că de executarea acesteia sunt interesate cinci consorţii. „Începe dialogul competitiv. Astăzi (n.r. – ieri) mi-a adus ministrul Dan Şova, şi m-am bucurat foarte tare, lista cu cei înscrişi pentru Piteşti-Craiova, şi sunt cinci consorţii interesate de a executa Piteşti-Craiova. Ăsta e un semn foarte bun”, a spus Ponta. Compania Naţională de Autostrăzi a anunţat, în luna martie, că vrea să contracteze prin concesiune construcţia şi operarea tronsonului Craiova – Piteşti, proiect estimat la 9 miliarde de lei, cu TVA (2 miliarde de euro), care va fi realizat ca drum expres sau autostradă, termenul limită pentru depunerea candidaturilor fiind ieri. Ponta a precizat, spre comparaţie, că de realizarea autostrăzii Braşov-Comarnic sunt interesate patru consorţii – China Communications Construction şi asocierile Spedition UMB-Tehnostrade, Vinci – Strabag – Aktor şi Impregilo – Salini – aici trecându-se deja la faza dialogului competitiv. Şi tot până ieri, când a expirat termenul limită pentru achiziţionarea a 51% din acţiunile CFR Marfă, Guvernul a primit trei oferte, după cum au declarat, pentru Agerpres, surse din companie. Ofertele au fost depuse de două firme din România – Grup Feroviar Român (GFR) şi Transferoviar Grup, în asociere cu Donau-Finanz GmbH & Co KG Austria, şi un investitor din Statele Unite ale Americii. Deschiderea plicurilor cu documentele de participare va avea loc astăzi.