Mihai Anghel nu preia Cargill, dar angajează 50 de oameni la Cerealcom

0
451

Angajaţii Cargill Podari au aflat încă din luna februarie a acestui an că fabrica de ulei se va închide. De pe atunci se vehiculau mai multe variante pentru oameni pentru a nu îşi pierde locurile de muncă, dar nici unul nu s-a concretizat. Ieri, la Prefectura Dolj, în prezenţa prefectului Marius Deca, la masa discuţiilor s-au aşezat Mihai Anghel, patronul Cerealcom, şi Emanuel Bulacu, preşedintele Sindicatului Independent Olpo Podari, pentru a discuta situaţia oamenilor care vor fi disponibilizaţi.

Odată cu disponibilizările de la Cargill vor rămâne fără slujbă 251 de persoane. Încă din luna februarie se caută mai multe variante pentru aceşti angajaţi, una dintre ele fiind Cerealcom. „În această vară vor fi disponibilizaţi 187 şi 64 în luna decembrie. Domnul Mihai Anghel va vedea de ce posturi are nevoie şi apoi vom stabili un calendar, ca în funcţie de posturile solicitate să trecem la interviuri. Mai căutăm şi la alte firme. Am discutat cu cei de la Confecţii, unde ar putea pleca 70-80 de femei. În acest moment fabrica este deschisă, funcţionează rafinăria şi toţi oamenii sunt la muncă. Noi le oferim oamenilor alternative, unii dintre ei îşi caută şi se pot angaja la alte societăţi”, a declarat Emanuel Bulacu

„Ne-am arătat disponibilitatea să le oferim unor oameni o alternativă”

Directorul Cerealcom, Mihai Anghel, a ţinut să infirme zvonurile conform cărora ar urma să cumpere fabrica de ulei din Podari, dar a declarat că va încerca să preia o parte din angajaţi, obiectul de activitate fiind similar. „Noi am luat act de faptul că mai mulţi angajaţi vor fi disponibilizaţi de la fabrică din Podari. Deoarece obiectele de activitate sunt similare, ne-am arătat disponibilitatea să le oferim unor oameni o alternativă la un contract de muncă. După ce vom analiza lista de disponibilizări, cel puţin 50 de oameni vor fi contactaţi pentru interviuri. Ştim că au fost un colectiv de oameni serioşi, bine instruiţi şi vom selecta personal în funcţie de nevoile noastre. Le oferim contracte de muncă oamenilor, nu cumpărăm fabrica”, a spus Mihai Anghel.