Expoziția „Spirit”, la Galeria de Artă „Port Cetate” din Craiova

0
461

Casa de Cultură „Traian Demetrescu”‚ în parteneriat cu Fundaţia pentru Poezie „Mircea Dinescu” şi Uniunea Artiştilor Plastici – Filiala Craiova vă invită la vernisajul expoziţiei „SPIRIT”. Evenimentul are loc astăzi, ora 18.00, la Galeria de Artă  „Port Cetate” din Craiova.

Își prezintă lucrările peste 40 de artiști, între care Alexandru Pascu, Cătălin Alexi, Mircea Alexi, Ovidiu Bărbulescu, Ștefan Brădiceanu, George Ciuchete, George Crăciunoiu, Ana Curcă, Alexandru Dincă, Cristian Dincă, Lia Maria Gașpar, Gabriel Giodea, Lucian Irimescu, Rozalia Martin, Constantin Niculescu, Rodica Pădurețu, Viorel Penișoară-Stegaru, Emilian Popescu, Nicolae Predescu, Alfred Rece, Alin Totescu, Mihail Trifan, Paul Tudor, Mihai Velișcu, Marcel Voinea ș.a.

«SPIRITUL – încifrat în  GALERIA DE ARTĂ  A ÎNGERILOR,  îşi aşteaptă descifrarea şi eliberarea prin sufletul privitorilor. Prin ochii care văd şi mintea care înţelege adevarata valoare a artistului, cel care îmbracă prozaicul în poezia formelor şi a culorilor, transformă visul în realitate, întunericul în lumină, imposibilul în împlinire. „SPIRIT” oferă oraşului o respiraţie de artă autentică, veneraţie şi smerenie în faţa frumuseţii şi a creaţiei, regăsirea propriei identităţi în armonia imensităţii universale», notează Magda Buce-Răduț, curatorul expoziției.