La Ludotecă „Adie parfum de vacanţă”

0
357

La Ludoteca Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman” se desfăşoară, pe parcursul acestei săptămâni, ultima temă din cadrul proiectului „Cărticica pentru prichindei şi copii mai măricei”. Intitulată „Adie parfum de vacanţă”, aceasta anunţă mult aşteptata vacanţă de vară a copiilor. „Pentru colectivul Secţiei pentru Copii şi Tineret a instituţiei este un prilej de a evalua proiectul, de a rememora temele parcurse, în discuţii cu cadrele didactice şi cu copiii. Aşadar, va fi un remember al proiectului, vor fi cântece, poezioare şi o porţie bună de joacă pentru copii. La final de proiect, Secţia pentru Copii şi Tineret mulţumeşte tuturor participanţilor, atât cadrelor didactice, cât şi copiilor, şi le urează vacanţă plăcută!”, spun reprezentanţii bibliotecii. Ieri, la Ludotecă au venit copii de la Grădiniţa „Ethos”, iar în zilele următoare le vor urma preşcolari şi şcolari de la Grădiniţa nr. 52 (astăzi), Grădiniţele nr. 59 şi „Clubul Piticilor” (8 iunie), Grădiniţele nr. 50, „Ethos” şi Şcoala nr. 23 (9 iunie).