Expoziţie omagială retrospectivă de artă fotografică Mihai Dan-Călinescu

0
416

14 ani de la înfiinţarea fotoclubului craiovean care poartă numele artistului

Mihai Dan-Călinescu

După „Oameni şi locuri”, „Portretul feminin”, „Lumea copilăriei”, „Călătorii” ş.a., deschise în anii trecuţi, expoziţia omagială retrospectivă de artă fotografică a av. Mihai Dan-Călinescu – E.FIAP, organizată anual, de Sf. Gheorghe, propune ca temă „Viaţa satului”, redată în 35 de lucrări alb-negru realizate în perioada anilor ’60-’80. Vernisajul are loc astăzi, ora 19.00, la Galeriile de Artă ale Cercului Militar Craiova, în organizarea Asociaţiei Fotoclubul „Mihai Dan-Călinescu”, care sărbătoreşte, cu acelaşi prilej, 14 ani de la înfiinţare. Tot aici se deschide şi expoziţia absolvenţilor Cursului de Tehnică şi Artă Fotografică, organizat de fotoclubul craiovean şi coordonat de col. (r.) Mircea Anghel. Din actuala promoţie, cea de-a 26-a, fac parte 18 tineri, care prezintă pe simeze 216 lucrări.

Preşedinte al Filialei Oltenia a Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România (AAFR), membru al Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică (FIAP), distins cu titlul de „Excelence” (E.FIAP), av. Mihai Dan-Călinescu a fost unul dintre cei mai reprezentativi artişti fotografi români. S-a născut la 5 februarie 1920, în Cernăuţi, unde a absolvit şcoala primară şi Liceul „Aron Pumnul”, şi tot aici a făcut studii la Facultatea de Drept, luându-şi licenţa în 1942, la Bucureşti. Din octombrie 1944 a profesat ca avocat la Colegiul de Avocaţi Dolj, din Craiova, până la 13 noiembrie 1984, când a încetat din viaţă în urma unui infarct miocardic. Dreptul a constituit sensul existenţei sale, din dragoste pentru dreptate şi faţă de oameni, iar a doua sa pasiune a reprezentat-o dragostea pentru frumos, pe care a cultivat-o timp de 30 de ani prin arta sa fotografică.

Interesul pentru fotografie, pe care l-a manifestat încă din tinereţe, a devenit o activitate extraprofesională începând din anul 1954, când, în calitate de membru fondator al Foto-Clubului Craiova, a participat pentru prima dată la o expoziţie organizată la Bucureşti, de Consiliul General al Sindicatelor, obţinând Premiul al II-lea. În anul 1959 a fost primit ca membru al AAFR. Începând cu 1963 a condus activitatea fotoclubului craiovean, iar în 1972, când s-a înfiinţat Filiala Oltenia a AAFR, a fost ales preşedintele acesteia, calitate pe care a deţinut-o până la încetarea din viaţă. Activitatea artistică, participarea la expoziţiile judeţene, naţionale şi internaţionale, precum şi premiile obţinute în ţară şi peste hotare au atras după sine conferirea titlului de A.FIAP, în 1969. Mai târziu, cu ocazia celui de al X-lea Salon Internaţional de Artă Fotografică al României, de la Bucureşti, din anul 1975, a primit titlul de E.FIAP, atât pentru numeroasele sale lucrări acceptate şi premiate în saloanele internaţionale de fotografie, cât şi pentru meritele sale deosebite pe plan organizatoric.

A expus fotografii în cadrul a 171 de expoziţii naţionale şi 138 de expoziţii internaţionale, obţinând 26 de premii. În 1975 a făcut parte din comitetul redacţional al albumului comemorativ editat cu ocazia sărbătoririi a 1750 de ani de existentă a oraşului Craiova, în care au fost reproduse 88 de fotografii ale sale. Recunoaşterea activităţii artistice pe plan naţional şi internaţional s-a desăvârşit prin acordarea, în anul 1980, a Medaliei de Aur FIAP la Salonul Internaţional organizat de Photo-Art Association din Singapore, cu fotografia „Dreptul la viaţă”, care şi azi ar face cinste oricărui salon internaţional prestigios.

În expoziţiile din ultimii ani, precum şi în „personala” de la Muzeul de Artă din Craiova din 1980, cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani, s-a impus în arta fotografică românească ca un adevărat maestru al portretului. Sensibilitatea sa artistică şi competenţa tehnică în executarea fotografiilor de calitate au fost determinante în numirea sau alegerea ca membru sau preşedinte în numeroase jurii naţionale şi internaţionale.

MAGDA BRATU

Col. (r.) Mircea Anghel: «Palmaresul av. Mihai Dan-Călinescu reflectat în medalii, plachete, diplome şi trofee este de-a dreptul impresionant, acestea fiind expuse împreună cu lucrările sale, în fiecare an, la Galeriile de Artă ale Cercului Militar din Craiova, cu ocazia expoziţiilor retrospective ce au loc pe 23 aprilie, ziua Marelui Mucenic Gheorghe, dată când, în 1999, a fost înfiinţat fotoclubul  ce îi poartă numele. A fost primul fotoclub din ţară, care a luat numele acestui mare artist fotograf român în semn de omagiu şi respect pentru întreaga operă şi activitate a acestui om deosebit. Încă de la înfiinţare am organizat un curs de Tehnică şi Artă Fotografică, pe care l-au absolvit 600 de tineri (26 de promoţii), care au constituit şi „pepiniera” viitorilor artişti fotografi din cadrul fotoclubului. Dintre aceştia, 18 tineri sunt studenţi ori au absolvit facultăţi de fotografie în ţară, în Anglia sau Franţa. De asemenea, fotoclubul organizează bienal Salonul Naţional de Artă Fotografică „Mihai Dan-Călinescu” – în acest an va urma ediţia a V-a, care dorim să aibă acoperire internaţională. Fotoclubul are în prezent înscrişi peste 80 de membri, dintre care peste 50 au activitate expoziţională curentă».